Opt percheziții au avut loc joi dimineață în București, Ilfov și Ialomița, într-un dosar care vizează comercializarea a peste 12 tone de portocale cu un conținut ridicat de pesticide, vândute printr-un lanț de hypermarketuri din România.
Potrivit Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală, falsificare sau substituire de alimente și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Anchetatorii susțin că reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare aproximativ 12.400 de kilograme de portocale importate din Egipt, modificând însă ambalajele și etichetele pentru a indica o altă țară de origine, respectiv Grecia. Schimbarea ar fi avut scopul de a ascunde atât proveniența reală, cât și nivelul ridicat de pesticide, peste limita maximă admisă de normele legale.
Fructele ar fi fost comercializate către populație prin intermediul unui lanț de hypermarketuri, iar veniturile obținute nu ar fi fost înregistrate în evidențele contabile ale firmei furnizoare.
În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru anchetă. De asemenea, 12 persoane, suspecți și martori, urmează să fie audiate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Dosarul vizează posibile fapte de evaziune fiscală, substituire de alimente și fals în documente. Dacă acuzațiile se confirmă, vorbim despre un mecanism prin care marfa a fost cosmetizată la propriu și la figurat, pentru a ajunge pe raft fără ca eticheta să spună adevărul.
12 tone de portocale cu pesticide, vândute în hypermarketuri din România