11 iulie – Ziua mondială a populaţiei

by Dana B.

Ziua mondială a populaţiei este sărbătorită în fiecare an la 11 iulie. Ea a fost marcată pentru prima dată în 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu scopul declarat al factorilor de decizie de a-şi concentra atenţia asupra urgenţei şi importanţei problemelor omenirii. Această dată a fost aleasă ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populaţiei globale, în această zi a anului 1987.

De la o ediţie la alta, această zi a câştigat popularitate, bucurându-se de sprijin şi de interes din partea organizaţiilor şi a oamenilor din întreaga lume. Organizaţiile non-guvernamentale, grupurile oamenilor de afaceri, organizaţiile comunitare şi alte instituţii desfăşoară, cu ocazia acestei zile, diverse activităţi educaţionale: seminarii, sesiuni de informare educaţională, ateliere, cursuri, dezbateri, mese rotunde şi concursuri educative axate pe creşterea gradului de informare a oamenilor pe tematica aleasă.

Tema ediţiei din 2018 este „Planificarea familiei este un drept al omului”, potrivit site-ului www.un.org/en/events/populationday.

Anul 2018 marchează cea de-a 50-a aniversare a Conferinţei Internaţionale pentru Drepturile Omului din 1968, în care planificarea familială a fost declarată pentru prima dată un drept al omului la nivel global, menţionează sursa citată.

Potrivit estimărilor Diviziei ONU pentru Populaţie, date publicităţii în 2017, cu prilejul sărbătoririi Zilei mondiale a populaţiei, de către Institutul Naţional de Statistică român, populaţia lumii va depăşi 10,2 miliarde de locuitori în anul 2060.

Astfel, la 1 iulie 2016, populaţia lumii a fost estimată la 7,6 miliarde locuitori, ţările cu cea mai mare populaţie fiind China (1,397 miliarde de locuitori), India (1,309 miliarde de locuitori), Statele Unite ale Americii (320 milioane de locuitori), Indonezia (258 milioane de locuitori) şi Brazilia (206 milioane de locuitori).

În ceea ce priveşte România, la 1 ianuarie 2016, populaţia rezidentă depăşea 19,76 milioane de locuitori. Populaţia feminină a fost majoritară, cuprinzând 10,11 milioane de persoane, respectiv 51,2% din totalul populaţiei rezidente.

Divizia ONU pentru Populaţie colaborează îndeaproape cu agenţiile, fondurile, programele şi organismele sistemului Naţiunilor Unite pentru punerea în aplicare a programului de lucru privind populaţia şi pentru continuarea Conferinţei Internaţionale privind Populaţia şi Dezvoltarea. Misiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite, oficiile guvernelor naţionale, birourile ONU, cercetătorii, reprezentanţii mass-media şi publicul se consultă în mod regulat cu Divizia ONU pentru Populaţie privind estimările şi proiecţiile populaţiei, precum şi asupra informaţiilor şi analizelor privind problemele legate de populaţie şi dezvoltare, conform www.un.org.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments