10 aprilie – Ziua Sportului Curat

by Cristian Dobre

Ziua Sportului Curat este sărbătorită la 10 aprilie, dată la care, în întreaga lume au loc acţiuni şi manifestări tematice, susţinute de organizaţii anti-doping, cu scopul de a atrage atenţia publicului larg asupra luptei împotriva dopajului, un flagel care afectează nu doar sportul, ci întreaga societate, notează site-ul oficial al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

Prin marcarea acestei zile, ţara noastră se alătură statelor care au aderat la Convenţia internaţională împotriva dopajului în sport şi a Codului Mondial Anti-Doping. România a aderat la prevederile Convenţiei internaţionale împotriva dopajului în sport şi ale Codului Mondial Anti-Doping, prin Legea 367/2006, angajându-se, astfel, să adopte, la nivel naţional, măsurile legislative în domeniu, dar şi politicile anti-doping la nivel mondial. La simpozionul INADO-WADA, Agenţia Naţională Anti-Doping a acceptat, în numele României, ca şi ţara noastră să marcheze Ziua Sportului Curat la 10 aprilie, notează site-ul oficial al Guvernului, www.gov.ro.

Ziua Sportului Curat a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 240/2016, publicată în Monitorul Oficial la 7 aprilie 2016, potrivit căreia, cu prilejul acestei zile, Agenţia Naţională Anti-Doping şi alte autorităţi din administraţia publică centrală, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza evenimente dedicate informării şi promovării valorilor olimpismului, sportului curat şi fairplay-ului, în concordanţă atât cu principiile Convenţiei internaţionale împotriva dopajului în sport, adoptată în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, care a avut loc la Paris, la 19 octombrie 2005, cât şi cu principiile Codului Mondial Anti-Doping, anexă la această Convenţie.

Astfel, pentru a sărbători această zi, se vor organiza acţiuni de educare, informare, prevenire şi combatere a dopajului în sport, adresate îndeosebi tinerilor, cu precădere sportivi şi practicanţi ai sportului recreativ, precum şi personalului din anturajul acestora. Scopul este acela de a avertiza cu privire la pericolele utilizării substanţelor interzise, se arată într-un comunicat al Executivului remis AGERPRES în aprilie 2016.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments