Ziua mondială de luptă împotriva rabiei

by Dana B.

La 28 septembrie, în fiecare an, statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite marchează Ziua mondială de luptă împotriva rabiei, urmărind creşterea gradului de conştientizare a acestei boli, dar şi pentru marcarea morţii chimistului şi microbiolog francez Louis Pasteur, care a dezvoltat primul vaccin împotriva rabiei.

Decizia Alianţei Mondiale pentru Controlul Rabiei, pentru marcarea acestei zile, a fost luată cu scopul de a informa populaţia despre riscul de îmbolnăvire şi de a oferi informaţii asupra modului de prevenire şi asupra modalităţilor prin care cetăţenii şi instituţiile pot ajuta la eliminarea principalelor surse de îmbolnăvire cu această boală la nivel mondial.

În prezent, vaccinurile eficiente în combaterea rabiei sunt printre cele mai importante instrumente care pot fi utilizate pentru a reduce riscul de prevenire a boli.

Se estimează că anual produc 59.000 de cazuri umane, 95% dintre acestea fiind înregistrate în Africa şi Asia. Rabia afectează în mod disproporţionat, cele mai expuse fiind populaţiile sărace din mediul rural, aproximativ jumătate din cazuri fiind atribuite copiilor sub 15 ani.

Rabia este o boală care poate fi 100% prevenită prin informarea şi educarea proprietarilor şi vaccinarea animalelor. Eliminarea/reducerea cazurilor de rabie la animale este condiţia primordială pentru reducerea riscului de transmitere la om şi astfel se poate înlătura una dintre ameninţările majore la adresa sănătăţii umane, potrivit rabiesalliance.org. Datorită programelor largi de vaccinare împotriva rabiei, boala este din ce în ce mai rară în ţările dezvoltate, fiind însă mult mai răspândită în statele în curs de dezvoltare.

Datorită unui efort al Organizaţiei Panamericane de Sănătate, între 2013 şi 2016, rabia transmisă de la câini a fost raportată în doar opt ţări pe continentul american. Rabia este o povară majoră în Asia, cu aproximativ 35.172 de decese umane pe an. India reprezintă 59,9% din decesele din Asia şi 35% din decesele la nivel global. Costul profilaxiei post-expunere (Post Exposure Prophylaxis – PEP) este cel mai mare în Asia, cu 1,5 miliarde dolari SUA/an. Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est a implementat o strategie regională cu scopul de a elimina rabia umană din regiune până în 2020, potrivit infomaţiilor de pe www.who.int.

În Africa se estimează că 21.476 din decesele umane, în fiecare an, sunt cauzate de transmiterea rabiei de la câini. Cu un acces îmbunătăţit la PEP şi o prevalenţă redusă a rabiei transmise de la câini, un număr semnificativ de vieţi ar putea fi salvate. Asia Centrală se confruntă cu 1.875 de decese umane, iar Orientul Mijlociu cu 229 de decese umane pe an, din cauza informaţii limitate privind cunoaşterea boli în aceste zone.

Costul economic global al rabiei mediate transmise de la câini este estimat la 8,6 miliarde dolari SUA. Cu excepţia Americii Latine, suma cheltuită pentru vaccinare în zonele endemice este minimă. Programele de control al rabiei sunt puse în aplicare în multe ţări, înregistrându-se mai mult succes cu o acoperire mai bună a vaccinării, o mai bună accesibilitate la PPE şi reducerea numărului de decese umane. Comunitatea globală are drept scop eliminarea deceselor umane de la rabia transmise de la câini până în 2030.

Rabia este o boală mortală cauzată de un virus neurotrop din genul Lyssaviridae (familia Rhabdoviridae), care atacă sistemul nervos. Virusul infectează animalele domestice şi sălbatice şi se transmite la oameni prin contactul direct cu animalul infectat (salivă, muşcătură sau zgârietură). A fost identificată în peste 150 de ţări de pe toate continentele, excepţie făcând Antarctica.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments