ZIUA EUROPEANA A PATRIMONIULUI VA FI SARBATORITA LA ARAD IN DATA DE 19 SEPTEMBRIE

by Paula Craciun

Ziua Europeană a Patrimoniului este organizată în fiecare an în luna septembrie. În cadrul acestor evenimente cetăţenii Europei sunt invitaţi să viziteze gratuit monumente istorice, muzee sau situri de patrimoniu. Este de asemenea ocazia de a fi promovate obiective istorice mai puţin cunoscute sau care în mod obişnuit nu sunt accesibile publicului larg. Inițiativa Zilelor Europene ale Patrimoniului aparține Consiliului Europei iar din 1999 evenimentele se desfășoară sub patronajul comun al Consiliului Europei și Uniunii Europene.

Ziua Europeană a Patrimoniului va fi celebrată la Arad pe data de 19 septembrie, iar tema evenimentului o constituie patrimoniul industrial și tehnic. Anul 2015 a fost declarat anul european al patrimoniului industrial și tehnic.

Locația aleasă pentru desfășurarea acțiunii este fosta Fabrică TEBA Arad, unde în hala principală, începând cu ora 10,  vor avea loc prezentări ale istoricilor locali pe mai multe subiecte:

-Patrimoniul industrial al Aradului

-Aradul, familia Neuman

-Uzinele textile TEBA –Trecut prezent ;i viitor

Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură, Primăria Municipiului Arad, Asociația PRO URBE Arad  și Liceul de artă “Sabin Drăgoi”.

Facebook Comments