Ziua Direcției Generale Anticorupție, aniversată la Arad

by Dana B.

La data de 30 mai, Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.), din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, sărbătoreşte 12 ani de la înfiinţarea sa, ca structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.

 În cei 12 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, instituția noastră s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire, cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional.

Prin toate acţiunile sale, D.G.A. promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul ca standarde atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al M.A.I., activitatea preventivă reprezentând una dintre principalele direcţii de acţiune, punând accent pe atitudinea proactivă împotriva corupției.

Astfel că, la data de 30.05.2017, Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad a desfășurat şedinţe de informare anticorupţie, cu ocazia ,,Zilei Direcției Generale Anticorupție – 30 Mai”, care au fost susținute în sala Aula Magna a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, precum și în cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, acestea înscriindu-se în cadrul eforturilor de conştientizare a consecinţelor implicării în fapte de corupţie şi pentru creşterea gradului de informare a publicului țintă, format din cadre didactice, cu privire la impactul fenomenului de corupţie.

În cadrul acestor activități a fost abordată următoarea tematică: competențele D.G.A., considerații generale privind infracțiunile de corupție și modul de acțiune în vederea sesizării faptelor de corupție.

Amintim cetățenilor că la nivel local, D.G.A. este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad (S.J.A. Arad), al cărui sediu se află pe str. Vârful cu Dor, nr. 17 – 19, mun. Arad, iar cei care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare la numărul de telefon/fax: 0257/207.132, 0257/255.623 sau linia anticorupţie gratuită Telverde 0800.806.806 ori prin e-mail la adresa: arad.dga@mai.gov.ro.

 

Facebook Comments