ZILELE CULTURII AUSTRIECE LA ARAD A AJUNS LA A III-A EDIȚIE

by Andreea Radu

Proiectul Zilele Culturii Austriece la Arad dobândește de la an la an tot mai multă amploare. Succesul și eficiența de care s-au bucurat edițiile anterioare nu se reflectă doar în domeniul cultural, ci și în cel economic. Pentru prima dată la Arad, în luna februarie a acestui an a avut loc o întâlnire a oamenilor de afaceri austrieci și arădeni la care au participat peste 26 de reprezentanți ai unor firme austriece interesate să investească în Arad. Putem considera această întâlnire ca o materializare a obiectivelor propuse în cadrul Zilelor Culturii Austriece și totodată o experiență palpabilă a apropierii Aradului de Viena într-un context contemporan adaptat la necesitățile și aspirațiile celor două comunități.

Organizate anul acesta pentru a treia  oară de către Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad în colaborare cu Forumul Cultural Austriac la București și cu Asociația Culturală Musikforum Europa sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei la București și al Consulatului  Austriei la Timișoara, Zilele Culturii Austriece la Arad se constituie într-o suită de manifestări culturale la cel mai înalt nivel.

Motto-ul edției din acest an este ”Femeia în societate, cultură și știință”, aceasta fiind tema pe care se concentrează politicile culturale externe promovate de către Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe al Republicii Austria anul acesta.

Expoziția itinerantă organizată de Forumul Cultural Austriac la București și prezentată în premieră la Arad în cadrul Zilelor Culturii Austriece, poartă titlul ”Patria Marilor Fiice-Austriece remarcabile din ultimele două secole”.

Vernisajul expoziției va avea loc în cadrul festivității de Deschidere a Zilelor Culturii Austriece la Arad.

Consider că tema propusă pentru această ediție, „Femeia în societate, cultură și știință” este una de maximă actualitate, ea reprezentând o adevărată provocare pentru actuala societate. Suntem onorați să contribuim la reușita acestora și să avem ca oaspeți oameni de cultură din Austria care se bucură de cel mai înalt respect și de cea mai însemnată apreciere internațională.

Este o mare onoare și o recunoaștere a valorii faptul că  aceste evenimente se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Austria la București și al Consulatului Republicii Austria la Timișoara.

Mulțumesc tuturor instituțiilor co-organizatoare, Centrului Cultural Județean Arad, Forumului Cultural Austriac la București și Asociației Culturale ”Musikforum Europa” din Arad pentru eforturile depuse în realizarea acestor evenimente culturale de excepție și invit arădenii să participe la toate evenimentele înscrise în agenda celor trei Zile dedicate Culturii Austriece cu convingerea că ele vor reprezenta un reper important în viața culturală a județului nostru”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Femeile au fost prea des uitate, ignorate sau marginalizate în istoria oficială a Austriei. Expoziția pe care Forumul Culural Austriac o va prezenta anul acesta la Arad în cadrul Zilelor Culturii Austriece îşi propune să ilustreze poveştile de viaţă ale unor aristocrate, artiste, femei de societate, femei de ştiinţă, militante pentru drepturile femeii, politiciene, actriţe, muziciene, doctoriţe şi regizoare. Prezentarea va fi cronologică, începând cu secolul 19 şi ajungând până în secolul 21. Vieţile, operele şi reuşitele acestor austriece au marcat şi îmbogăţit istoria acestei ţări, dar, după cum dovedeşte şi această expoziție, inegalitatea de gen nu este tipică numai pentru secolele trecute.

Despre contextul istoric în care se regăsesc aceste eminente personalități feminite ale Austriei va conferenția în cadrul Deschiderii Oficiale din data de 7 noiembrie doamna Teresa Indjein, Director General pentru Politici Culturale la Ministerul Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe din Austria. Dumneaei este inițiatoarea și coordonatorul  proiectului CALLIOPE-FEMEIA ÎN SOCIETATE, CULTURĂ ȘI ȘTIINȚĂ.

Tot în cadrul Deschiderii Oficiale publicul va avea ocazia să asiste la o conferință susținută de doamna Ines Stilling, Director General al Departamentului pentru Problemele Femeilor și Egalitate de Gen  la Ministerul Federal al Sănătății și Problemelor Femeilor din Austria.

Cu ocazia Deschiderii Oficiale a Zilelor Culturii Austriece la Arad ne vor onora cu prezența Excelența Sa, domnul Ambasador al Republicii Austria la București, Gerhard Reiweger, Excelența Sa, domnul Consul al Republicii Austria la Timișoara, av. Vasile Onofrei și doamna Secretar de Stat, Director al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) din București.

Cinema-ul austriac este una dintre cele mai variate forme artistice, iar aceasta diversitate se datorează în mare parte artistelor din această țară. Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe al Republicii Austria și-a propus prin urmare să promoveze și mai puternic filmele regizate de femei. Festivalul ”Tricky Women” din Viena este singurul festival de film dedicat în exclusivitate filmului animat regizat de femei, având loc în preajma Zilei Internaționale a Femeii.

Între invitații ediției din acest an la Zilelor Culturii Austriece la Arad se regăsește și doamna Ingrid Gaier, una dintre artistele realizatoare de filme de animație de scurt metraj, prezentate în cadrul Festivalului ”Tricky Women”.

Marți,  8 noiembrie este ziua dedicată acestui gen de film. Publicul va avea ocazia să asiste la proiecția unora dintre cele mai apreciate filme din cadrul acestui festival de film vienez.

Cu ocazia aniversării a 70 de ani de viață a laureatei austriece a Premiului Nobel pentru literatură, Elfriede Jelinek, va avea loc miercuri, 9 noiembrie, proiecția ecranizării romanului omonim al acesteia. ”Pianista” este unul dintre cele mai apreciate filme din istoria cinema-ului austriac recent. Cunoscutul critic de film român, Irina-Margareta Nistor, va face o scurtă introducere înainte de vizionare.

 

 

Program:

PROGRAM

Luni, 7 noiembrie

Consiliul Județean Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22- Sala de conferințe ”Vasile Goldiș

Ora 17.00       Deschiderea oficială

Ora 17.30       Conferințe pe tema    ”Femeia în societate, cultură și știință”

Susținute de:

Teresa Indjein, Director General pentru Politici Culturale la Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe, Austria

Ines Stilling, Director General pentru Problemele Femeilor și Egalitate de Gen la Ministerul Federal al Sănătăţii şi Problemelor Femeilor, Austria

Ora 18.30       Vernisajul expoziției  ”Patria marilor fiice” – Austriece remarcabile din ultimele două secole

 

Expozitia va fi deschisa in perioada 7-13 noiembrie, zilnic intre orele10-18

 

 

 

Marți, 8 noiembrie

Consiliul Județean Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22- Sala de conferințe ”Vasile Goldiș

Ora 17            Proiecție de filme de animație Tricky Women

                        Invitată:  Ingrid Gaier – regizor  

Miercuri, 9 noiembrie

Consiliul Județean Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22- Sala de conferințe ”Vasile Goldiș

Ora 19            Proiecție de film ”Pianista” (Austria/Franța 2001) de Michael Haneke,  

                        Prezintă Irina Margareta Nistor – critic de film

 

 

 

 

Facebook Comments