Zâmbetul Reginei Ana. Gânduri, la doi ani de la mutarea la cele veșnice

by Dana B.

Când aveam dificultăți, asta se întâmpla des, ne adunam toți și Regina ne spunea să stăm liniștiți un moment și să ne gândim Sus, poate ne vine de acolo o inspirație… și de multe ori inspirația chiar venea. Din multe impasuri am ieșit așteptând un gând de deasupra noastră. Tăcerea omului în fața Lui Dumnezeu este ascultată și luată în serios…” mărturisea Regele Mihai în ”Noi Convorbiri cu Mihai I al României” (Mircea Ciobanu, Humanitas, 1992).

Rânduită de Sus. Rânduită de Sus asemeni unui nesecat vas ales din care Unsul Lui Dumnezeu, Regele Mihai avea să își găsească resursele necesare supraviețuirii dorului de Acasă în zecile de ani petrecuți în exil… așa o văd, la capătul unei triste, frumos, cu lacrimi, neajunsuri întotdeauna atât de blând acoperite de zâmbetul Reginei, împletite povești de viață.

Cine a fost Regina Ana?

Născută la Paris și înrudită cu majoritatea familiilor regale din Europa, Ana de Bourbon-Parma nu a fost nicidecum o răsfățată a sorții. La doar 17 ani, refugiată la New York, a lucrat ca vânzătoare la o florărie, urmând ca doi ani mai târziu să se înroleze ca voluntar în Armata Franceză, unde, din poziția şofer pentru spitalele militare şi-a riscat de multe ori viața pe drumurile din Maroc, Algeria, Italia şi Germania.

„La început am condus o ambulanţă. Era o muncă foarte grea. Foarte grea pentru că vedeai multă suferinţă. Tineri despre care ştiai că o să moară şi nu puteai face nimic pentru ei, decât, uneori, să îi ţii de mână. Întotdeauna trebuie să oferi dragoste dacă poţi. Nu aveau părinţi, nu aveau pe nimeni. Erau foarte tineri şi am văzut multe asemenea situaţii”, avea să mărturisească Regina Ana.

Energică, educată, simplă, muncitoare așa cum nu ai crede că poate fi o principesă, Ana îl cucerește pe Regele Mihai tocmai prin stângăcia de care aceasta dă dovadă la prima întâlnire, moment relatat cu mult umor chiar de Regină:

,,Printre invitați, regina Elena a României și, alături de ea, un tânăr înalt și frumos, în uniforma aviației române. Era el! Într-o clipă, văzând uniforma, toate amintirile de război mi s-au aglomerat în minte și, după ce i-am fost prezentată, în loc să fac reverența în fața lui, cum ar fi trebuit, am luat poziție de drepți, lovind cu strășnicie călcâiele, ca un soldat. Vă imaginați rezultatul, eu fiind îmbrăcată în rochie și cu capul descoperit! Acum, citind toate acestea, poate părea amuzant, dar în acel moment neîndemânarea mea a avut un efect caraghios pentru ceilalți și dezastruos pentru mine. Imediat mama m-a expediat: <<Du-te în camera ta!>>. Eram fericită să pot pleca, fiindcă făceam gafe peste tot.”

Nu după mult timp, având în față, la propriu și la figurat, un drum șerpuitor, Ana spune ”DA!” cererii în căsătorie, devenind astfel logodnica unui tânăr rege fără regat, iar din 10 iunie 1948 Regina fără țară.

Zâmbet în exil

Întrebată cum i-a fost copilăria, Principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, avea să spună că a avut parte de o copilărie fericită:”Fericită, dar cu o umbră care planează pentru că regele era trist. Regele era trist şi nu a vorbit prea mult la început pentru că i-a fost atât de dor de ţara noastră şi tot ce se întâmpla aicea, el a ştiut, şi minciunile, cum spuneţi, cum a suferit populaţia aicea, persoanele care fuseseră arestate şi torturate în închisori. Noi am trăit ca nişte oameni normali, am lucrat, am muncit, am mers la şcoală, el a muncit pentru familie şi mama mea a muncit. Am trăit în exil ca o familie absolut normală, am trăit în Anglia, într-un sat mic, după aceea în Elveţia, unde tatăl meu era pilot, şi nu a plecat cu un tren plin de aur. Nu, nu contrariu.”

Un Rege trist și o Regină care trebuia să aducă zâmbetul pentru cele cinci fiice Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) şi Maria(n. 1964). Trebuia, simțea și a făcut-o atât de bine! O mamă iubitoare și o soție devotată, care, timp de 68 de ani, a zâmbit cu, pentru și, de multe ori, în locul Regelui.

Ce taine vor fi fost ascunse în spatele zâmbetului ce răzbate pentru veșnicie din sutele de poze cu care încă facem cunoștință în tinda lui 2018 nu știm, însă putem ușor intui durerea zâmbetului încurajator atunci când, în 1990, sunt întorși din drum din țara încă bântuită de umbrele trecutului, sau bucuria celui din 1997 de pe scările avionului din care, în sfârșit, Regele Mihai era lăsat să vină Acasă…

foto: captură din ”Întoarcerea Regelui Mihai”, Danielle Maillefer

În momentele de grea încercare Dumnezeu îți întinde mâna, în mod nevăzut, prin oameni, iar Regina Ana a fost, cu siguranță, cea rânduită a sădi lumină acolo unde o zi de 30 decembrie de an 1947 pusese însingurare și dor.

Cu ce am rămas după 1 august 2016?

Prima zi a lunii august, anul 2016, avea să aducă o veste tristă. Regina Ana încetase din viață, la 92 de ani. O zi tristă și numai gândindu-te la însingurarea la care era din nou nevoit să facă față Regele Mihai la finalul unei povești extraordinare de viață însumată în 68 de ani, dar totodată tristă prin modul în care mulți aveau să se raporteze, din neștiință vreau a crede, la acel moment. În 2016, din păcate, la fel de neștiutori și nepregătiți.

Cu ce am rămas? Cu un model extraordinar al unei Regine care era de părere că lucrurile trebuie făcute mereu până la capăt și în mod corect, fapt subliniat chiar de Regele Mihai care avea să mărturisească despre cea alături de care s-a mutat în veșnicie că ”Nu ar fi putut exista pe pământ cineva care să ne stea alături cu atâta credință și curaj”.

Și am rămas cu un ”mâine” lăsat ca moștenire pentru care vom fi, cu siguranță, responsabili.  ”Soarta a pus-o alături de Elisabeta, Maria și Elena, Reginele României. Tot soarta a ținut-o departe de țară, până în anii din urmă. În carte, Regina mărturisește că se simte cel mai bine în sate, unde găsește spiritul curat românesc. După atâția ani de zile de suferințe și așteptări Regina simte nevoia să povestească românilor viața ei, asta înseamnă că există în sufletul Său un „mâine”. (Regele Mihai, în  Cuvântul Înainte la la cartea, editată în anul 2000, „Un război, un exil, o viață” – povestite de MS Regina Ana)

Dumnezeu să o odihnească în pace! Nihil Sine Deo!

P.S. Cu siguranță, una dintre cele mai grăitoare fotografii în povestea celor aproape șapte decenii petrecute împreună…

 

 

 

Facebook Comments