Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit de Crăciun. Vezi prognoza meteo de sărbători

by Andreea Radu

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit de Crăciun, la nivelul întregii ţări, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri, a declarat, luni,Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), conform antena3.ro.

Stratul de zăpadă de la munte s-ar putea diminua ca urmare a temperaturilor pozitive din timpul zilelor, de 4 – 5 grade Celsius.

„De Crăciun va fi mai cald decât în mod obişnuit. Nu este o excepţie, pentru că cel mai călduros Crăciun în ultimii ani a fost în 2014 – 2015, când am mai avut temperaturi de 20 de grade la Calafat, de pildă, iar la Bucureşti 17 – 18 grade. Cât priveşte ninsorile, acestea vor fi la altitudini de peste 1.800 de metri. Stratul se zăpadă va putea fi prezent, dar şi aici vorbim de posibilitatea ca acesta să se mai diminueze în condiţiile în care şi în zona montană vorbim de temperaturi pozitive, ziua, în jurul a 4 – 5 grade. Deja la staţia meteorologică Bâlea Lac avem un strat de zăpadă de 60 cm, dar nu va putea suferi modificări semnificative, pentru că nopţile rămân în continuare cu temperaturi sub zero grade. În Bucureşti, şansele de a avea zăpadă de Crăciun sunt mici”, a afirmat Mateescu.

Potrivit specialistului ANM, tendinţa valorilor crescute de temperatură, precum şi deficitul de precipitaţii la nivel naţional, reprezintă elementul central al prognozei pentru următoarele două săptămâni.

„Săptămâna aceasta va fi una deosebit de caldă, comparativ cu perioada din calendar, pentru că dacă astăzi contăm pe maxime cuprinse, la scara întregii ţări, între -3 până la 16 – 17 grade, de la o zi la alta mercurul în termometre va creşte, astfel încât, la mijlocul săptămânii, este posibil să vorbim chiar de valori termice de maxime până la 20 – 21 de grade. De altfel, estimarea pentru săptămâna 16 – 23 decembrie indică valori de temperaturi deosebit de ridicate, abaterile faţă de normalul perioadei din calendar situându-se între 8 până la 8,5 grade, la temperaturile medii. Cât priveşte precipitaţiile, vorbim în continuare pentru această săptămână, de o tendinţă spre deficit. Acest semnal pare a fi elementul caracteristic şi pentru următoarea săptămână (23 – 30 decembrie), când vorbim, de asemenea, de valori termice specifice perioadei peste normalul climatologic, nu cu abateri atât de ridicate, între 4,5 şi 5 grade. De asemenea, avem un semnal al cantităţilor de precipitaţii uşor peste normele săptămânii în jumătatea de sud. În rest, cantităţi apropiate de normalul climatologic. La acest moment, prima jumătate a lunii decembrie are deja o abatere termic pozitivă de 1,8 grade Celsius, faţă de ceea ce ar fi normal”, a afirmat Mateescu.

Vremea caldă va continua să fie prezentă în majoritatea regiunilor şi în primele două săptămâni din 2020, cu abateri pozitive medii de până la 1,5 grade Celsius.

„Acest semnal al unor valori de temperaturi peste normal pare elementul specific şi pentru următoarele două săptămâni (30 decembrie 2019 – 13 ianuarie 2020), în care, la aceste moment, datele indică valori mai ridicate. Este adevărat că de la o săptămână la alta abaterile sunt mai mici, pentru că deja pentru prima săptămână din anul viitor vorbim de 1 – 1,5 grade, dar tot peste ceea ce ar fi normal să înregistrăm, ţinând cont că deja luna ianuarie, după cum ştim, este cea mai rece lună a anului, în ţara noastră”, a spus directorul general al ANM.

Facebook Comments