VREMEA LA INCEPUT DE SAPTAMANA. PROGNOZA METEO PENTRU LUNI SI MARTI

by Cosmin Mihuta

Luni, vremea va fi caldă pentru ultima zi a lunii martie în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe seara în nord-vestul ţării, iar noaptea şi în centru şi est. Spre dimineaţă pe crestele munţilor vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în deltă şi 23 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între -1 şi 9 grade. În estul Transilvaniei vor fi condiţii de brumă.

Marţi, vremea se va menţine caldă în cea mai mare parte a ţării, exceptând estul Transilvaniei şi jumătatea de nord a Moldovei unde valorile termice se vor apropia de cele normale pentru această dată. În regiunile estice înnorările vor fi temporare şi local va ploua slab. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar condiţii de ploaie vor fi în a doua parte a intervalului în Maramureş şi în estul Transilvaniei. În zona Carpaţilor Orientali, iar noaptea izolat şi în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, ziua, în nord-estul, centrul, sud-vestul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în nordul Moldovei şi în jur de 22 de grade în vestul şi în sudul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între -1 şi 9 grade.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/social/vremea-la-inceput-de-saptamana-prognoza-meteo-pentru-luni-si-marti-12363133

 

Facebook Comments