Vrei să devii pompier militar? Află mai multe despre concursul de admitere

by Cristian Dobre

În perioada 10 – 21 ianuarie 2019 la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti se organizează concurs de admitere pentru calificările „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă” și „maistru militar auto”.

La concurs se candidează pe 300 de locuri destinate bărbaților, astfel:

– subofiţer de pompieri şi protecţie civilă – 275 de locuri;

– maistru militar auto – 25 de locuri.

 

Durata studiilor postliceale este de 1 an.

Activitatea de recrutare a candidaţilor se realizează de structurile de resurse umane din cadrul ISUJ ARAD



Cererile de înscriere la concursul de admitere se depun la sediile inspectoratelor

pentru situaţii de urgenţă judeţene / Bucureşti-Ilfov, în raport de domiciliul sau reședința înscrise în cartea de identitate, până la data de 23 noiembrie 2018.

Copiii aflaţi în întreţinerea militarilor / poliţiştilor răniţi sau decedaţi în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, pot solicita în scris ministrului afacerilor interne înmatricularea în instituţiile de învăţământ ale MAI, în anul I de studii fără susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor, în conformitate cu prevederile OMAI nr.108/2014 privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar şi familiilor acestora, precum şi familiilor personalului militar decedat, precum şi OMAI nr. 35/2014 privind măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi.

 

  1. CONDIŢII DE ÎNSCRIERE

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii și criterii:

– să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

– să cunoască limba română, scris şi vorbit;

– să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

– să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;

– să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;

– să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;

– să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

– să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

– să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul

individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

– să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

– să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;

– să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

– să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ.

 

  1. CONŢINUTUL DOSARULUI DE RECRUTARE

Pentru recrutare, fiecare candidat va depune la structura de resurse umane a inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene / Bucureşti-Ilfov un dosar plic cuprinzând următoarele documente:

– Cererea de înscriere;

– Diploma de bacalaureat (copie);

– Foaia matricolă pentru clasele IX-XII / IX-XIII (copie);

– Copii ale actului de identitate, carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă şi, dacă este cazul, ale livretului militar;

– Copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţiei şi fiecărui copil;

– Copia certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor

judecătoreşti privind starea civilă;

– Curriculum vitae – Europass (CV);

– Autobiografia;

– Tabelul nominal cu rudele candidatului și soția acestuia;

– Cazierul judiciar;

– 3 fotografii color 3×4 și 1 fotografie color 9×12 cm;

– Fişa medicală-tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne;

– Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare;

Candidații care optează pentru înscrierea pe locurile alocate distinct etniei rome depun la dosarul de recrutare o adeverință eliberată de organizația etnică constituită

potrivit legii, care să le ateste apartenența la etnie.

 

III. ÎNSCRIEREA CANDIDAŢILOR LA INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

(1) În vederea susținerii concursului de admitere, candidații declaraţi „apt” psihologic şi medical se înscriu la sediul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit calendarului postat pe pagina de internet a școlii.

(2) Pentru înscriere, candidaţii prezintă cartea de identitate sau paşaportul, în original;

(3) Candidaţii care au absolvit studiile liceale în afara României, cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă acesteia, au obligaţia de a prezenta următoarele documente:

  1. a) atestatul de recunoaştere a studiilor emis de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice;
  2. b) diploma de bacalaureat sau echivalentă cu acesta, în copie, tradusă şi legalizată;
  3. c) foaia matricolă din perioada studiilor liceale, în copie, tradusă şi legalizată.

 

  1. ETAPE ŞI PROBE DE CONCURS

▪ Etapa I de selecţie:

– examinarea medicală;

– evaluarea psihologică.

Examinarea medicală a candidaţilor se realizează la unităţile medicale teritoriale ale MAI şi constă în evaluarea detaliată a stării de sănătate, conform baremelor medicale în vigoare. Aceasta se concretizează prin completarea fişei medicale de încadrare tip MAI.

Evaluarea psihologică a candidaţilor se realizează la unităţile teritoriale care asigură recrutarea de către specialişti din cadrul Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite împreună cu inspectoratele judeţene.

 

▪ Etapa a II-a de selecţie:

– contravizita medicală;

– verificarea aptitudinilor fizice;

– proba de verificare a cunoştinţelor.

Etapa a doua de selecţie (concursul de admitere) se desfăşoară în perioada 10-21 ianuarie 2019, potrivit calendarului admiterii, astfel:

➢ Contravizita medicală a candidaţilor la instituţiile de învăţământ ale MAI se realizează la sediul unităţii de învăţământ de către subcomisia medicală şi constă în evaluarea sumară a candidaţilor pe baza fişei medicale tip MAI.

➢ Evaluarea performanței fizice a candidaţilor se realizează prin susţinerea probei unice traseu practic-aplicativ”, prevăzută de anexa nr. 3^2 la Ordinul m.a.i. nr.177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne cu modificările și completările ulterioare.

➢ Proba de verificare a cunoştinţelor constă în susținerea unui test grilă la disciplina matematică.

  1. 4.DISPOZIŢII FINALE

Prezentarea de înscrisuri false se pedepseşte conform legii şi atrage după sine eliminarea din concurs a candidaților. În cazul în care descoperirea falsului se face după încheierea admiterii, candidaţii respectivi vor pierde locul obţinut prin fraudă.

Admiterea în Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti se face în limita numărului de locuri aprobat pentru sesiunea de admitere ianuarie 2018, în baza opţiunilor candidaţilor, în ordinea strict descrescătoare a punctajului obţinut. Punctajul de admitere nu poate fi inferior valorii de minim 50 de puncte din 100 posibile

Notă:

Candidaţii trebuie să parcurgă în întregime traseul practic-aplicativ şi elementele care îl compun şi să abordeze obligatoriu toate segmentele, în ordinea stabilită, conform schiţei de mai sus. Este declarat „PROMOVAT” candidatul care îndeplineşte baremul minim de 1’05” (un minut şi cinci secunde) la această probă.

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments