Vlad Botoș: ”USR se opune majorării pensiilor speciale”

by Andreea Radu

Vlad Botoș, președinte USR Arad: „Săptămâna aceasta s-au votat bugetele celor două camere ale Parlamentului. Deputații au cerut un buget cu 15% mai mare decât cel din acest an, iar senatorii și l-au mărit cu 23%. Pensiile speciale au crescut și ele cu 9%, respectiv 5.8%. Florin Iordache a declarat că PSD va susține în continuare pensiile speciale că doar „avem cea mai mare creștere economică și ne permitem”.

Milioane de lei în plus numai la salarii și indemnizații. Este o iresponsabilitate având în vedere că statul român are probleme bugetare foarte mari, iar pensiile și salariile românilor au fost plătite recent făcând apel la Fondul de Rezervă și pentru anii următori se anunță înghețări de salarii. Banii de pensii speciale sunt o insultă pentru poporul român!

USR nu a votat bugetele Camerei Deputaților și Senatului și este singurul partid care a depus un proiect de lege care prevede abrogarea pensiilor speciale pentru 7 categorii profesionale. USR consideră că statul trebuie să fie imparțial în distribuirea banilor, așadar este împotriva oricăror acțiuni de răsplătire a fidelității oamenilor de partid.

PSD clamează lupta pentru cei aflați în dificultate dar în realitate se îngrijește de avantaje pentru propriul aparat de partid, pentru cei care servesc majoritatea. După câștigarea puterii cu promisiuni fanteziste, pe care le ignoră, uitând de spitale, școli și autostrăzi, interesul major al actualei coaliții este împărțirea banilor publici și blocarea justiției.

Pensiile speciale sunt deja disproporționate față de veniturile pensionarilor obișnuiți, iar creșterea în continuare a acestora adâncește și mai mult această diferența. PSD renunță la investiții, sacrificând dezvoltarea țării pentru beneficiul unei caste politice.

Cu siguranță trebuie crescute pensiile, însă mai întâi cele ale oamenilor simpli. Abia după ce aceștia vor beneficia de un venit decent putem da mai mulți bani celor care beneficiază de condiții speciale.

Facebook Comments