Virusul Zika poate fi transmis și de țânțarul comun

Virusul Zika poate fi transmis și de țânțarul comun

SOIMII LIPOVA CASTIGA LA PAULIS SI REVINE PE LOCURILE FRUNTASE
TRAFICANT DE TIGARI, PRINS DE POLITISTII ARADENI
COJOCARU, DUPA VICTORIA SEBISULUI: „MULTUMIT DE ATITUDINEA SI EVOLUTIA ECHIPEI”

Țânțarul Culex, sau țânțarul comun, poate transmite virusul Zika, se arată într-un studiu realizat de o echipă de cercetători brazilieni.

Oamenii de știință de la Oswaldo Cruz Foundation (Fiocruz) din statul Pernambuco au demonstrat că Zika poate ajunge în glandele salivare ale acestor insecte, „ceea ce ar indica faptul că țânțarii Culex ar putea fi unul dintre vectorii virusului”, arată Agencia Brasil.

Până în prezent se credea că virusul Zika era transmis doar de specia Aedes Aegypti, o specie mai rară de țânțari, responsabilă de febra Dengue și boala Chikungunya.

Descoperirile echipei de cercetători au fost publicate de grupul Nature în revista sa specializată „Emerging microbes and infections”. Fiocruz a declarat că echipa va analiza în continuare caracteristicile fiziologice și comportamentale ale Culex în mediul natural „pentru a înțelege rolul și importanța acestei specii în transmiterea virusului Zika”.

În luna iulie a anului trecut, specialiștii de la institutul de cercetare Oswaldo Cruz au anunțat că au găsit semne ale virusului Zika la țânțarii Culex, însă au atras atenția în privința necesității efectuării unor teste suplimentare pentru a determina dacă această specie este cu adevărat responsabilă pentru transmiterea virusului la om. Ei au descoperit urme de Zika la țânțari Culex capturați în și în jurul orașului Recife, capitala statului Pernambuco, cel mai grav afectat de epidemia de Zika izbucnită în 2015. În luna martie din 2016, aceiași cercetători au declarat că au reușit să transmită virusul Zika la țânțari Culex în laborator, dar nu erau siguri în acel moment dacă specia ar putea purta virusul în mod natural.

Țânțarii Culex sunt mai răspândiți decât Aedes aegypti, principala specie responsabilă pentru transmiterea virusului Zika, și sunt capabili să reziste într-un climat temperat.

Prezența Culex în zonele urbane din Brazilia este de 20 de ori mai mare decât ce a țânțarului Aedes aegypti, potrivit cercetătorilor. Acest țânțar, care este răspândit practic în întreaga lume, își depune ouăle în depozite de ape murdare, spre deosebire de Aedes, care se reproduce în ape curate.

Deși Zika nu este letal pentru oameni, a fost asociat cu dezvoltarea unor malformații congenitale grave la fetuși concepuți de mame infectate. Virusul poate fi responsabil de nașterea unor copii cu microcefalie, anomalie caracterizată printr-o mărime mai mică decât cea normală a craniului, dar și de sindrom Guillain-Barré, o tulburare neurologică gravă, la adulții care au fost mușcați de țânțarii purtători.

În prezent, nu există un tratament terapeutic sau vaccin specific, astfel încât eforturile sunt focalizate la nivel mondial spre dezvoltarea de medicamente antivirale și găsirea unui vaccin eficient și sigur pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0