Vestea pentru care toți fanii Oanei Zăvoranu au felicitat-o

by Cristian Dobre

Oana Zăvoranu a primit vestea mult așteptată și a împărtășit bucuria cu prietenii virtuali. După o aștepatre lungă, reprezentanţii reţelei sociale Instagram i-au oferit certificarea paginii, prin care fanii să recunoască care este contul ei oficial.
„Yeeeey, aseară am primit blue badge, adică bulină albastră care certifică faptul că acest cont este unul verificat, al unui artist, este semnul că este originalul, restul fiind conturi ale fanilor (fan page-uri), cărora le mulțumesc pentru activitatea lor zilnică și dragostea față de mine ♥️ De asemenea, va mulțumesc vouă, celor care mă iubiți și mă urmăriți cu atât de mare interes. Am vrut de la început ca pagina mea să fie una care să va inspire, să va deschidă ochii cu privire la unele lucruri, să va educe în sensul bun, să vă optimizeze, să vă scoată din ‘mulţime prin ideile îndrăznețe și ferme pe care vi le transmit, să simțiți că vă adresați unei prietene ? A fost greu, au fost momente când nu înțelegeam de ce nu am acest semn, dar totul este bine atunci când ce îți dorești se întâmplă, apropo de ce spuneam ieri în postarea mea. ? Love”, a scris Oana Zăvoranu pe Instagram. Recent, Oana Zăvoranu a suferit cea de-a noua operație la sâni. Vedeta a postat pe contul de socializare prima imagine cu noul bust, iar rezultatul este cu adevărat spectaculos. Bruneta le-a explicat tuturor de ce a luat această decizie.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments