Veorica are „frați“ la Arad! Chiar în fruntea Consiliului județean

by Cosmin Mihuta

Dacă cineva își imaginează că Viorica Dăncilă e unicat, se înșeală amarnic. Avem și noi, la Arad, Veoricile noastre. Despre Gheorghe Falcă și gafele lui s-a scris de nenumărate ori, de la vizitele sale la „Brucsel“ sau în viitor prin Japonia, până la greșelile gramaticale de care râd și elevii de clasa a II-a, greșeli pe care le vedem frecvent atunci când adaugă comentarii pe Facebook.

Dar Falcă nu e singur pe pământ și nici în PNL Arad. Avem și alte Veorici, chiar la Consiliul Județean Arad. Joi, am asistat la o premieră în materie de comunicare: președintele Cionca și vicele Bîlcea au transmis fiecare câte un comunicat, cu aceeași temă: CJA a depus un proiect pe fonduri europene, pentru finalizarea centurii Aradului. Declarațiile celor doi au fost așa de importante, că n-au avut loc în același comunicat sau există posibilitatea ca stânga să nu știe ce face dreapta pe la CJA. Dar asta e doar o mică eroare de comunicare, așa că o trecem cu vederea.

Vicele Bîlcea a postat marea realizare și pe pagina sa de Facebook, să afle și internauții ce vrăji au mai făcut liberalii de la CJA. Unul dintre cititori a fost curios să afle când începe construcția și ce termen de finalizare e prevăzut. „Proiectul s-a depus pentru finanțare pe fonduri UE, estimăm că licitația dupa primirea tuturor avizelor și semnarea contractului de execuție va demara la începutul lui 2019, urmând ca în 18 luni toată lucrarea să fie finalizată!“, răspunde Sergiu Bîlcea.

Păi ce făcuși, Viorele ? Ai semnat contractul de execuție înainte să faci licitația, care va demara la începutul anului 2019, când tu nu ai aprobată nici finanțarea ? Noapte minții. Nu știm cine-i administrează vicelui CJA pagina de facebook, pentru că ar fi grav să și-o administreze singur și să scrie astfel de comentarii, care arată că nu are nicio legătură cu administrația. Sau poate la CJA contractele sunt semnate înaintea licitației, care oricum e de formă, câștigătorul fiind cunoscut dinainte.

Cât despre proiectul în sine, optimismul celor de la CJA dă pe dinafară. Adică, ne spun ei, cam peste 5 luni dau drumul la licitație, dar așa cum spuneam, nu au nici finanțarea aprobată. Ca să dăm un exemplu despre cum se mișcă lucrurile la CJA, a trecut mai bine de un an de cât s-a aprobat finanțarea din fonduri europene pentru reabilitarea drumului Arad – Șiria – Pâncota – Buteni. Nici măcar proiectarea nu a fost finalizată, ce să mai vorbim de licitație.

Probabil cei din fruntea CJA au umblat prea mult la pescuit și vânătoare în vara asta, de unde au venit cu povești frumoase, de adormit copii mici.

Facebook Comments