UTA şi Viitorul se bat pe Cupa României la under 19!

by Sorin Haut

Juniorii de la UTA şi Viitorul reeditează, sâmbătă, duelul de anul trecut din Supercupă, când arădenii se impuneau cu un spectaculos 5-4 în faţa constănţenilor. De această dată, cele două echipe se înfruntă în finala Cupei României Elite Under 19, meci programat de la ora 17 (direct Sport.ro), pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti, în deschiderea ultimului act al Cupei României, dintre Astra şi FC Voluntari, ora 20:45. Uşor dezavantajaţi de program, cu meci chiar aseară, în Liga a II-a, o parte a “roş-albilor” ajung ceva mai obosiţi la finală.
Utiştii de la prima echipă, anunţaţi titulari
E vorba despre Jorza, Tănase, Stahl şi Petre, jucători care au transpirat şi joi, în meciul cu Baloteştiul şi care sunt anunţaţi titulari şi în confruntarea de sâmbătă. De partea cealaltă, Viitorul nu va conta, probabil, pe vedetele sale Coman şi Casap, menajaţi după un sezon greu de Liga 1, dar trupa de la malul mării dispune de alţi jucători tineri valoroşi, capabili să facă diferenţa într-o finală de juniori. Cert e că ne aşteptăm la un spectacol agreabil în deschiderea Cupei României, iar viitorul UTA-ei are cuvântul.

Facebook Comments