UTA şi-a pierdut golgheterul! Buia a semnat cu Snagovul

by Sorin Haut

Incertitudinea în privinţa bugetului de salarii o costă scump pe UTA, care tocmai şi-a pierdut golgheterul. Fiindcă înțelegerea îi expira pe 30 iunie și până azi nu i s-a oferit nimic concret, Darius Buia a părăsit Aradul, transferându-se la o altă divizionară secundă.

Buia spune că deşi a reînceput antrenamentele cu echipa fanion încă din 16 iunie, nimeni nu i-a oferit nimic concret, astfel încât a optat pentru oferta Snagovului, acolo unde va fi pregătit de un alt fost utist, Laszlo Balint.

Buia a fost golgheterul UTA-ei în sezonul trecut al Ligii a II-a, cu nouă reuşite, cu una mai mult decât au avut Curtuiuş şi Hlistei, ceilalţi doi cei mai buni marcatori ai roş-albilor.

Altfel, team-managerul Marian Costea a început negocierile cu jucătorii a căror contracte mai expiră pe 30 iunie, dar semnalele nu sunt deloc bune, având în vedere că nu există siguranţă şi stabilitate la nivel de buget salarial.

Există şanse ca UTA să mai piardă şi alţi jucători importanţi, astfel că perspectivele pentru noua ediţie de campionat nu sunt deloc bune.

Facebook Comments