UPDATE: UTA şi-a fixat reunirea şi programul amicalelor

by Sorin Haut

UTA se va reuni pe 7 ianuarie, iar până la reluarea campionatului Ligii a II-a se vor juca 9 meciuri de verificare. Staff-ul tehnic şi cei din conducerea clubului au fixat deja programul de la startul pregătirilor și până la primul meci al anului viitor.

Imediat după reunire, urmează o săptămână de reacomodare la efort și vizitele medicale. Apoi, timp de 11 zile, va avea loc o pregătire centralizată, pe plan local. Între 16 ianuarie și 16 februarie au fost programate o serie de amicale.

În paralel, Ionuţ Popa vrea să îşi completeze lotul cu încă câţiva jucători. Negocierile se vor întinde probabil până la începutul anului viitor, asta în condiţiile în care cei ochiţi de UTA aşteaptă şi oferte din Liga 1.

Cel mai important e că factorul financiar s-a rezolvat, pentru 2019 anunţându-se stabilitate. În afara unui stadion decent – de care echipa duce lipsă de ani buni, UTA are acum condiţii să îşi facă echipa pentru anul viitor.

UPDATE

Adversarii din amicale sunt deja tradiţionali, staff-ul tehnic optând pentru echipe din Ungaria, sau formaţii din zona noastră, atât divizionare C arădene cât şi din judeţele apropiate, Bihor şi Timiş.

Iată programul amicalelor din 2019:

16.01: UTA – Bekescsaba, ora 12

29.01: Szeged – UTA, ora 12, la Gyula

31.01: UTA – Szeged, ora 12

02.02: Fuzesgyarmat – UTA, ora 12

05.02: UTA – LT Cermei, ora 14

07.02: adversară din Ungaria sau Serbia

09.02: Luceafărul Oradea – UTA, ora 11

13.02: Ripensia Timișoara – UTA, ora 14

16.02: UTA – Șoimii Lipova, ora 11.

Facebook Comments