UTA se desparte de ultimii stranieri din lot

by Sorin Haut

Politica low-cost anunțată de Meszar încă de la sfârșitul anului trecut îi vizează pe toți jucătorii străini de la UTA, dar și pe cei cu contracte mari.

După Adili, care între timp a semnat cu liderul din Macedonia, FK Shkendija, alți doi jucători străini sunt pe cale să se despartă de echipa arădeană.

Portarul Svedkauskas şi mijlocaşul Asani vor fi anunţaţi de cei din conducere că nu mai sunt compatibili cu noua strategie a clubului.

În aceeași situație se află și Boakai, care însă oricum are o situație complicată, având nevoie de acte pentru a reveni în România.

În aceste condiții, UTA trebuie să se reorienteze și spre pepinieră, acolo nu duce lipsă de talente, dar în paralel e nevoie și de transferul câtorva jucători tineri, dar cu o mai mare experiență, pentru a se pregăti deja sezonul viitor.

Primele nume vehiculate sunt cele ale lui Darius Buia (mijlocaș ofensiv, 24 ani), împrumutat de ACS Poli la Cermei, Florin Lazea și Bogdan Bozian, ambii mijlocași la CSM Lugoj, cu evoluții constant bune în Liga a III-a.

UTA se reunește luni, 8 ianuarie, atunci când vom afla mai multe certitudini în privința lotului pentru retur.

Facebook Comments