UTA se aşteaptă la un meci greu, pe ”Dan Păltinişanu”

by Sorin Haut

Runda cu numărul V din stagiunea 2018-2019 a ligii secunde regăsește echipa fanion în fieful echipei ACS Poli Timișoara. UTA merge pe ”Dan Păltinișanu” cu moral în creștere, după ce a învins Ripensia etapa trecută, însă știe că o așteaptă un meci dificil.

”Un meci extrem de important, pentru ce așteptări avem. Întâlnim o echipă pe care Mister a antrenat-o anul trecut, în proporție de 80 la sută jucătorii de la Timișoara au activat în Liga 1. Am înțeles că există ceva probleme în rândurile adversarilor, dar am încercat să îi conștientizăm pe jucătorii noștri că avem un meci foarte greu. Și pentru că domnul Popa e aici, cei de acolo vor să îi demonstreze că vor să câștige în fața lui. Dânsul a marșat pe aspectul de atitudine imediat după meciul cu Ripensia”, a dezvăluit Cristian Păcurar, antrenorul secund al UTA-ei.

Paul Cubleșan și Cristinel Matei se antrenează în regim normal, însă Mihai Petra s-a văzut nevoit să părăsească mai devreme antrenamentul de ieri din cauza unei întinderi. De asemenea, în lotul roș-alb se regăsesc două nume noi: Nehar Sahiri, internațional U19 și U21 din Macedonia, ultima dată la Rabonticki Skopje și Qualid El Hasni, tunisian cu cetățenie franceză, component și al echipei italiene Vicenza. Ambii sunt apărători, Ionuț Popa urmând să dea în curând un verdict în privința lor.

UTA intră în cantonament după antrenamentul de vineri și pleacă spre Timișoara sâmbătă dimineața. Meciul cu ACS Poli e programat de la 13:30 și se vede în direct pe Digi Sport 1. (uta-arad.ro)

Facebook Comments