UTA începe în forţă campania de achiziţii: cinci jucători noi! (FOTO)

by Sorin Haut

Clubul UTA a organizat, astăzi, o conferință de presă în care a prezentat cinci nume pe care se bazează în sezonul 2019-2020. ”Suntem atenți și responsabili la campania de transferuri”, a menționat directorul general Codru Grădinariu, completat de antrenorul Laszlo Balint: ”Chiar dacă e vacanță competițională, suntem preocupați în găsirea celor mai bune soluții pentru viitorul sezon. Lucrăm intens să aducem jucători de valoare pentru acest nivel. Pun foarte mare preț pe caracter, e vital să facem un grup puternic în vestiar, care să înțeleagă spiritul UTA-ei și să lupte pentru a scoate maxim din fiecare partidă”.

O contribuție la campania estivală de transferuri a avut-o agentul de jucători Bogdan Apostu, cândva atacant al UTA-ei: ”Mă simt ca acasă la Arad și mă bucur că după destul de mulți ani pot fi din nou parte integrantă dintr-o conferință de presă a UTA-ei. Dacă există o echipă unde mi-aș dori să reușească un astfel de proiect, această echipă e UTA. E echipa mea de suflet, indiferent de postura mea de acum. Am promis că vom crea o echipă puternică, așa cum am reușit și în alte locuri”.

Portarul Florin Iacob (născut pe 16 august 1993) a lucrat cu Balint și în sezonul tocmai încheiat, la Metaloglobus București. Experiențele sale anterioare includ formațiile FC Brașov, Unirea Tărlungeni, Concordia Chiajna, ASA Târgu Mureș și Sportul Snagov.

”Am mare încredere în el, e un portar de mare valoare”, l-a caracterizat tehnicianul. ”Mă bucur că am ajuns la UTA, o echipă cu istorie și tradiție în spate, Campioana Proviniciei. Sperăm să facem treabă cât de bine putem, să ridicăm UTA Arad unde îi era locul și în trecut. Sunt obișnuit cu presiunea suporterilor, chiar îmi place”, a punctat goalkeeperul.

Alexandru Bogdan Stancu e născut pe 29 ianuarie 1996 și acoperă postul de mijlocaș. S-a remarcat la FC Argeș, apoi a evoluat la Poiana Cîmpina, FC Hermannstadt, Gaz Metan Mediaș și Juventus București.

”Corespunde profilului dorit de noi, suntem convinși că se va integra foarte rapid”, anticipează Balint. ”Sper să mă pregătesc foarte bine, de aceea am venit aici. UTA e un club cu tradiție, suporteri frumoși și se dorește performanță”, a precizat fotbalistul.

Polivalentul Marius Tomozei vine și el alături de antrenorul Laszlo Balint de la Metaloglobus București. Născut pe 9 septembrie 1990, fotbalistul a strâns experiență la grupări ca Voința Snagov, CSM Râmnicu Vâlcea, ASA Târgu Mureș, FC Botoșani, CS Mioveni, ori Dunărea Călărași.

”Are calitate, e util, sunt convins că se va încadra în proiectul gândit pentru a crea un grup puternic”, a menționat antrenorul roș-albilor. ”Îmi doream să ajung la UTA, te simți fotbalist când joci aici”, a menționat Tomozei.

Atacantul Valentin Buhăcianu e născut pe 28 octombrie 1993, la Vatra Dornei. A jucat la mai multe echipe din zona Moldovei: Bucovina Pojorîta, Atletico Vaslui, Știința Miroslava și Aerostar Bacău, în tricoul căreia a reușit performanța de a deveni golgeterul ligii secunde, în 2018-2019, cu 25 de goluri.

”Mă bucur mult că am reușit să îl aducem, l-au dorit foarte multe echipe, a ales UTA. Vorbesc cifrele pentru el”, a explicat Gyuszi Balint. ”Sunt în fața unei noi experiențe, mă bucur că am fost dorit la UTA și sper să facem lucruri bune. Pot să mă consider un fotbalist matur. Îmi doresc să ajut echipa cu tot ce am mai bun”, a declarat ”vârful” de atac.

Apărătorul central Florin Ilie e originar din Alba Iulia, oraș în care s-a născut pe 18 iunie 1992. A început fotbalul la juniorii Unirii, apoi a trecut pe la FC Timișoara, Concordia Chiajna, Corona Brașov, Gaz Metan Mediaș, FCM Baia Mare, Luceafărul Oradea, Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureș și Sportul Snagov.

”Am mai lucrat împreună, CV-ul său e foarte bogat, cu prezențe inclusiv la nivelul primului eșalon. Ne-am folosit de toate resursele noastre de persuasiune pentru a-l convinge să vină aici, pentru că a fost intens ofertat”, a dezvăluit Balint. ”Mă bucur că am ajuns să semnez cu UTA, o echipă importantă, cu suporteri minunați, acesta a fost și principalul factor pentru care am venit, e cel mai important la o echipă. Suporterii te împing din spate, sper să-i avem alături de noi și să facem rezultate bune”, sunt primele cuvinte ale lui Ilie din postura de utist. (uta-arad.ro)



Facebook Comments