UTA – FC Braşov, sau…toate drumurile duc în cetate!

by Sorin Haut

Etapa a 25-a a eşalonului secund se anunţă de foc la vârful ierarhiei, acolo unde primele patru clasate se înfruntă între ele, în meciuri directe! Mai întâi, liderul solitar Juventus Bucureşti înfruntă sâmbătă, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci în care arădenilor le-ar conveni mai degrabă o victorie a gazdelor, pentru ca duminică, în ultimul meci al rundei, UTA să joace la Şiria cu FC Braşov, într-un alt derby pentru promovare. Practic, e o etapă în care primele două clasate, aflate pe poziţii promovabile direct, se pot desprinde, sau dimpotrivă, lucrurile se pot complica şi mai mult în cazul în care Sepsi şi Braşovul reuşesc să revină acasă cu punct(e). Revenind la partida UTA-ei, să spunem că “roş-albii” au de răzbunat înfrângerea dramatică din turul campionatului, scor 3-2, când au încasat două goluri în prelungiri, dar trei puncte în faţa “stegarilor” ar însemna în mare măsură şi scoaterea acestora din calculele luptei la promovare.
Braşovenii au anunţat, prin vocea antrenorului Cornel Ţălnar, că vin la Şiria la “totul sau nimic”, jucându-şi una din ultimele şanse de a reveni în lupta pentru primele trei locuri, în vreme ce utiştii sunt decişi să profite la maxim de avantajul terenului propriu şi al susţinerii din tribune. Fanii arădeni îşi anunţă prezenţa în număr mare în cetate, mai ales că e un meci foarte important pentru UTA în drumul ei spre Liga 1. Laurenţiu Roşu ar putea conta la meciul cu Braşovul şi pe Muntean şi Curtuiuş, reveniţi la antrenamente după problemele medicale, în timp ce Burlă şi Polgar, ambii accidentaţi, sunt daţi absenţi siguri.

Liga a II-a, etapa 25:
Olimpia – Afumați, vineri, ora 16
Călăraşi – Luceafărul, sâmbătă, ora 11
Balotești – Reșița, sâmbătă, ora 11
Juventus – Sepsi, sâmbătă, ora 11
Chindia – Foresta, sâmbătă, ora 12
ASU Poli – Mioveni, sâmbătă, ora 15
UTA – FC Brașov, duminică, ora 11
Râmnicu Vâlcea – Clinceni 0-3 (f.j.)
Dacia Unirea Brăila stă.

Clasament
1.Juventus Bucureşti 21 16 3 2 39-9 51
2.UTA Arad 22 14 3 5 42-24 45
3.Sepsi Sf.Gheorghe 21 13 5 3 37-18 44
4.FC Braşov 22 12 6 4 36-20 42
5.Olimpia Satu Mare 21 12 5 4 33-19 41
6.CS Mioveni 22 11 5 6 28-17 38
7.Chindia Târgovişte 21 11 2 8 33-23 35
8.Dacia Brăila 22 9 4 9 24-27 31
9.Luceafărul Oradea 22 8 3 11 24-24 27
10.Foresta Suceava 21 8 3 10 34-39 27
11.CS Afumaţi 22 7 4 11 23-26 25
12.Dunărea Călăraşi 21 6 7 8 25-29 25
13.Poli Timişoara 22 6 6 10 29-37 24
14.Acad.Clinceni 21 7 3 11 31-42 24
15.CS Baloteşti 21 5 5 11 25-37 20
16.CSM Rm.Vâlcea 21 4 6 11 16-31 18
17.Metalul Reşiţa 22 4 1 17 21-49 13
18.Unirea Tărlungeni 22 2 5 15 15-45 9

Facebook Comments