UTA e spectatoare în etapa din Liga 2. Program şi clasament

by Sorin Haut

Derby-ul etapei a 10-a din eşalonul fotbalistic secund, Rapid – UTA, a fost amânat la cererea arădenilor, care au doi jucători la lotul naţional U19. Mai mult, „roş-albii” şi-au amânat şi meciul de săptămâna viitoare, cu Concordia Chiajna, astfel că vor evolua pe puncte abia pe 16 octombrie, în intermediara de pe terenul liderului actual, Turris Turnu Măgurele.

În aceste condiţii, cel mai tare meci e chiar ultimul programat al acestei runde, marţi, 8 octombrie, între Turris – echipă preluată de Florin Bratu  şi a treia clasată, Gloria Buzău. Pandurii – Petrolul şi ASU Poli – FC Argeş sunt alte confruntări atractive ale etapei din acest weekend.

UTA poate pierde teren important în aceste două săptămâni, dar vrea să recupereze în forţă de la jumătatea lui octombrie încolo, când o aşteaptă un program infernal, având trei meciuri amânate, punându-l la socoteală şi pe cel din deplasare, cu „U” Cluj.

Pe de altă parte, Laszlo Balint speră să îşi recupereze între timp şi jucătorii accidentaţi – Bustea, Stancu, Puşcaş, dar şi pe cei doi juniori internaţionali – Miculescu şi Isac, pentru a ataca ultima parte a turului cu efectivul aproape complet.

UTA va disputa, totuşi, un meci amical în cursul zilei de sâmbătă, cu Păulişana, echipă de Liga 4 Arad. Testul e programat de la ora 11, pe terenul II din incinta bazei sportive ”Motorul”.

Liga a II-a, etapa a 10-a:

Farul – Sportul Snagov, sâmbătă, ora 11

CS Mioveni – Csikszereda, sâmbătă, ora 11

CSM Reșița – Viitorul Pandurii, sâmbătă, ora 11

Daco Getica – Dunărea Călărași, sâmbătă, ora 11

Concordia Chiajna – Metaloglobus, sâmbătă, ora 11

Pandurii Tg. Jiu – Petrolul Ploiești, sâmbătă, ora 12

ASU „Poli” – FC Argeș, sâmbătă, ora 14

„U” Cluj – Ripensia, duminică, ora 13

Turris Tr. Măgurele – Gloria Buzău, marţi, ora 19:30

Rapid – UTA (amânat, 20 noiembrie).

Facebook Comments