UTA bate Olimpia cu 2-0 şi se menţine în cărţile promovării

by Sorin Haut

UTA a învins astăzi Olimpia Satu Mare, scor 2-0, în meciul de deschidere al etapei a 31-a, intermediară, din eşalonul secund. Cu Bogdan Andone pe bancă, antrenorul vizitatorilor revenind asupra demisiei de ieri, “Oli” a încercat să depăşească criza de rezultate la Şiria, chiar în faţa UTA-ei. Numai că “roş-albii” veneau după dubla victorie cu Sepsi şi Juventus, având astfel un moral excelent pentru a bifa a treia victorie la rând în Liga a II-a. Iar perspectivele unui nou succes au apărut rapid, Strătilă – nemarcat în careu , marcând din şase metri cu capul, în urma unei devieri tot cu capul a lui Curtuiuş. Era minutul 12 şi UTA conducea cu 1-0. Prima parte a fost săracă în faze de poartă, arădenii mulţumindu-se să apere avantajul minim. Până la pauză am mai consemnat doar şutul puternic al lui Mureşan, de la 25 metri, care a trecut puţin alături şi accidentarea golgheterului Adrian Petre, înlocuit în minutul 41. Olimpia a început ceva mai decisă partea a doua a partidei de pe arena “Otto Greffner”, iar Luduşan, în minutul 52, a şutat puternic de la marginea careului, mingea ocolind vinclul porţii apărate de Miron.
Strătilă şi Curtuiuş l-au răzbunat pe Roşu. UTA urcă pe locul doi!
Burlă putea aduce liniştea pentru UTA în minutul 68, dar mingea expediată din lovitură liberă de la 20 de metri a trecut puţin alături, pentru a prelungi astfel suspansul rezultatului final. Sătmărenii au fost ceva mai insistenţi în ultimele 20 de minute, lăsând însă spaţii în apărare, în vreme ce UTA a fost preocupată mai mult să gestioneze avantajul. Până la urmă meciul se îndrepta spre o victorie la limită a gazdelor, jucându-se mai mult între cele două careuri. A venit însă ultimul minut al prelungirilor, 93, atunci când Curtuiuş a prins un vole excepţional de la 16 metri, balonul ducându-se direct sub transversală. “Roş-albii” câştigă cu 2-0 şi se revanşează după eşecul dur din tur, 0-3, în acel prim meci al lui Laurenţiu Roşu la cârma Bătrânei Doamne. Încă trei puncte importante pentru UTA, care obţine o victorie muncită şi trece până joi, când joacă Sepsi, pe locul doi în eşalonul secund, promovabil direct.

Formaţii:
UTA: Miron – Muntean, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă (75 Andor), Chindriş, Copil (63 Adili), Vîlceanu – Curtuiuş, Petre (41 Tănase).
Olimpia: Şuta – Duruș, Mureșan, Heil, Faur (57 V.Pop) – Krausz, Villand (57 Ursu) – Rus (83 Voicu), S. Pană, Ludușan – Kanalos.
Arbitri: Florin Marcu (Oradea) – Raul Ghiciulescu (Lugoj), Nicolae Chițoiu (Timișoara).
Observatori FRF: Cornel Corocan (Reșița) și Constantin Pintilie (Râmnicu Vâlcea).
Foto: uta-arad.ro

Facebook Comments