UTA ARE DOAR VARIANTA VICTORIEI. VEZI ETAPA DIN LIGA A II-A

by Sorin Haut

Etapa a 13-a din eşalonul secund al fotbalului românesc o găseşte pe UTA Bătrâna Doamnă acasă, în compania Dunării Călăraşi, într-o reeditare a barajului de promovare din vară. Un meci important atât pentru “alb-roşi”, abia pe nouă în clasament, dar şi pentru antrenorul Laurenţiu Roşu, care nu a debutat tocmai fericit pe banca tehnică a echipei arădene, în acel 0-3 de la Satu Mare. Fostul stelist apare sâmbătă pentru prima oară în faţa suporterilor, iar o victorie ar însemna un nou început pentru UTA. Orice alt rezultat în afara victoriei e un eşec pentru arădeni, deşi nici Dunărea lui Adi Mihalcea nu e dispusă la concesii, cei din Călăraşi ocupând şi ei un modest loc 12. Roşu se va putea baza pe Manea, revenit după suspendare, în vreme ce Andor e refăcut după problemele medicale, singura absenţă fiind cea a lui Burlă, eliminat etapa trecută, în meciul cu “Oli”.
13 ar putea fi cu ghinion pentru Pîncota, asta dacă “şoimii” nu vor ajunge la Suceava, ceea ce ar însemna a doua neprezentare şi implicit excluderea din campionat. Oficialii trupei din Podgorie speră însă ca echipa să strângă rândurile şi să fie pe teren împotriva Forestei, într-un meci în care oricum se pune doar problema diferenţei de goluri cu care vor câştiga moldovenii. Chiar dacă se prezintă la Suceava, Şoimii Pîncota doar îşi prelungeşte agonia, restanţele financiare şi memoriile pierdute la FRF, cu foşti jucători, anunţând parcă sfârşitul.

Liga a II-a, etapa a 13-a:
Unirea Tărlungeni – Clinceni, vineri, ora 14
Metalul Reşiţa – CS Mioveni, sâmbătă, ora 11
Dacia Brăila – FC Braşov, sâmbătă, ora 11
Foresta Suceava – Pîncota, sâmbătă, ora 11
CSM Rm.Vâlcea – Luceafărul, sâmbătă, ora 11
ACS Berceni – Sepsi Sf.Gheorghe, sâmbătă, ora 11
CS Baloteşti – Juventus, sâmbătă, ora 11:30
ASU Poli – Olimpia Satu Mare, sâmbătă, ora 15
UTA BD – Dunărea Călăraşi, sâmbătă, ora 15 (Digi Sport)
Chindia – CS Afumaţi, duminică, ora 11.

Clasament
1.Juventus 12 10 1 1 43-3 31
2.FC Braşov 12 8 4 0 25-12 28
3.Foresta 12 8 1 3 26-17 25
4.Chindia 12 8 0 4 22-12 24
5.CS Mioveni 12 7 3 2 17-8 24
6.Olimpia 12 7 2 3 29-10 23
7.Sepsi 12 6 4 2 23-9 22
8.CS Afumaţi 12 6 2 4 33-11 20
9.UTA BD 12 6 2 4 20-14 20
10.Rm.Vâlcea 12 4 4 4 16-14 16
11.Luceafărul 12 5 1 6 10-9 16
12.Călăraşi 12 4 4 4 13-13 16
13.Brăila 12 5 1 6 16-20 16
14.Clinceni 12 4 2 6 20-23 14
15.Baloteşti 12 3 4 5 14-16 13
16.Tărlungeni 12 3 3 6 13-18 12
17.Met.Reşiţa 12 3 0 9 11-29 9
18.Poli Tim. 12 2 2 8 13-26 8
19.Berceni 12 0 1 11 6-31 1
20.Pîncota 12 0 1 11 1-76 1

Facebook Comments