UTA a scos o remiză chinuită, cu Energeticianul

by Sorin Haut

“Bătrâna Doamnă” are viaţă grea în Liga a II-a, iar jocul echipei lui Ionuţ Popa suferă tot mai mult. Inconstanţa în evoluţii şi rezultate, plus problemele de lot, au dus la acest loc 10, poate adevărata valoare a echipei. Nici astăzi, cu nou promovata Energeticianul, nu a fost mai bine, prestaţia “roş-albilor” dezamăgindu-i pe cei aproximativ 6-700 de suporteri prezenţi în tribunele de pe “Motorul”. Puţin a lipsit să asistăm la victoria oaspeţilor, care au scăpat printre degete victoria. Prima repriză a fost foarte slabă, cu un joc cenuşiu şi multe greşeli la mijlocul terenului şi cu o gafă a lui Enescu, care a dus la golul lui Enache, din minutul 39. Ionuţ Popa a schimbat sistemul la pauză, trecând la 4-4-2, iar egalarea putea surveni la cinci minute de la reluare, când Petra a ratat incredibil, din doar 6 metri.
Prestaţie modestă a “roş-albilor”
Copaci şi Costin au mai ratat două şanse bune în partea a doua, iar meciul se îndrepta spre o nouă înfrângere a arădenilor. A venit, însă, minutul 85, atunci când după o fază fixă, mingea a ajuns la Janos, care a centrat perfect de pe stânga, iar Manea nemarcat în 6 metri, a marcat cu capul pe lângă ex-utistul Miron. În prelungiri, Petre şi Stoenac au ratat două ocazii mari, iar UTA scapă ieftin, la ce a arătat în acest meci. Premise deloc bune pentru Derby-ul Vestului, cu ASU Poli, de sâmbăta viitoare, cele două echipe fiind, acum, vecine de clasament, după ce “alb-violeţii” s-au impus în duelul timişorean cu ACS.
Urmează Derby-ul Vestului!
UTA a început partida din Aradul Nou în formula: Orlic – Costin, Manea, Benga (R.Iuga 46), Copaci – Oprea (46 Pop), Hrezdac – Cubleșan (68 Janos), Enescu, Petra – Rus. În alte meciuri ale etapei a 13-a s-au consemnat rezultatele: Ripensia – Univ.Cluj 1-1, CS Mioveni – Luceafărul 2-1, FC Snagov – Metaloglobus 3-0, CS Baloteşti – Pandurii 2-1, Dacia Brăila – Bacău 3-3, ACS Poli – ASU Poli 1-2 şi Clinceni – Chindia 0-1. În clasament conduce Snagovul, 30 puncte, urmată de Chindia, 29 şi Clinceni, 27. UTA e abia pe 10, cu 20 de puncte, la egalitate cu marea rivală, ASU Poli, aflată pe poziţia a 11-a.

Facebook Comments