USR Bata: Comuna poate să crească prin forțe proprii

by Dana B.

Deși tot mai mulți români aleg să plece în străinătate din cauza lipsei locurilor de muncă, fenomenul depopulării este tot mai avansa, în comuna Bata avem exemplul unor tineri care încă mai cred că localitatea lor se poate ridica și se poate schimba.

Astfel, o familie a investit în comună creând o plantație de lavandă pe o suprafață pe un hectar și jumătate. Familia Otican dorește să dezvolte afacerea în viitor, prin achiziționarea unei mașini cu care să producă ulei din lavanda cultivată.

O alta familie tânără, care a crescut în comuna Bata, a avut ambiția să renunțe la cultura de porumb din grădina părinților și să investească într-o cultură de Goji. A cumpărat puieții necesari din Ungaria, iar sistemul de irigare a fost achiziționat de la noi din țară. Toată investiția este făcută din fonduri proprii, iar de anul viitor plantația va fi deja pe profit. În toamnă, Florin Sulincean dorește să construiască un solar de 500 mp, iar peste doi ani și-a propus să mai investească până la 20.000 de euro în proiectul său. Florin crede ca Bata se poate ridica doar prin implicarea tinerilor.

Marius Ionel Palea, președinte USR Bata: ”Avem oameni harnici în comuna Bata. Aceste inițiative arată că viitorul ne poate aduce și lucruri bune. Deocamdată sunt puțini cei care îndrăznesc să investească, să riște bani și energie pentru a avea o viață mai bună. Ei trebuie sprijiniți, pentru ca exemplul lor să fie urmat și de alți locuitori ai comunei. Pentru că ei se lovesc acum de problema valorificării produselor pe piața internă, USR Bata propune înființarea unei asociații prin care marfa lor să poată fi vândută la un preț corect, în magazine. Colegii din USR Archiș au deja o asemenea asociație și dorim să ne folosim de experiența lor pentru comuna Bata.

Facebook Comments