USR Arad: ”PNL Arad susține alături de PSD prescrierea incompatibilităților”

by Andreea Radu

Senatorul PNL de Arad, Ioan Cristina, a votat ieri, împreună cu majoritatea PSD-ALDE, pentru modificarea legii privind integritatea, în sensul prescrierii faptelor care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate.

Adrian Wiener, senator USR Arad: ”Proiectul de modificare a Legii numărul 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice a fost propus de către deputatul PSD Cătălin Rădulescu, alături de alți 100 de parlamentari PSD. Interesul deputatului Rădulescu, cunoscut și ca ”mitralieră” este evident, având în vedere că el este deja condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Acest vot al senatorului PNL arădean vine la o zi după de deputatul PNL Arad, Glad Varga, a votat alături de PSD și ALDE proiectul codului administrativ, cel care stabilește pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene, precum și alte măsuri care politizează și opacizează actul administrativ la nivel local.

este îngrijorătoare consecvența cu care parlamentarii arădeni din PNL și PSD fac echipă atunci când este vorba de protejarea propriilor interese. Fie că este vorba de pensii speciale sau de îmblânzirea rigorilor legii, observăm cu lejeritate cum voturile lor servesc aparatul de partid: primari, parlamentari și alții. Cetățeanului este lăsat să se descurce cum poate, ceea ce contează este ca politicianul să ducă o viață cât mai ușoară, să beneficieze în liniște de privilegiile pe care tot el și le acordă.

USR se opune ferm acestor categorii de inițiative, întrucât considerăm că politicul trebuie să servească cetățenii, nu invers, iar România are nevoie de legi ferme împotriva celor care atentează la banii publici. Vom continua să aducem în atenția publică și ne vom delimita clar de asemenea comportamente, de natură să descalifice mandatul parlamentar oferit de cetățenii onești.

 

Facebook Comments