USR Arad nu își negociază principiile

by Andreea Radu

USR susține o luptă comună a partidelor care doresc înlăturarea alianței PSD-ALDE-UDMR de la putere, pentru a evita destructurarea statului de drept și îndepărtarea României de valorile și civilizația Europei occidentale. În același timp, credem că România nu se construiește prin alianțe bazate pe oportunități, ci prin asumarea și respectarea unor principii precum transparența, profesionalismul și integritatea.

USR este angajat 100% într-o luptă împotriva corupției din politică, proiectul ”Fără Penali în funcții publice” reprezentând printre puținele acțiuni concrete, care au menirea să faciliteze scoaterea din viața publică a unor politicieni cum este Liviu Dragnea și mulți alții de la vârful PSD.

În plan local, înainte de a salva municipiul și județul Arad de PSD, se impune salvarea lui de PNL, un partid al cărui lideri locali au metehne similare cu ale celor de la vârful PSD, cu care colaborează atunci când e vorba de avantaje personale, de genul pensiilor speciale pentru primari și președinți ai consiliilor județene. Nu ascundem faptul că la votul codului de procedură penală, reprezentantul PNL Arad a lipsit, alături de un număr semnificativ dintre colegii săi.

Cei din PNL au condus municipiul Arad în ultimii 14 ani și județul în ultimii 28. În toată această perioadă, în loc să muncească pentru a atrage bani europeni (pe modelul colegilor lor de partid din Oradea sau Cluj-Napoca), au preferat să ia bani împrumut sau să stea cu mâna întinsă înspre București, să ”negocieze” diverse combinații și cumetrii, pentru a-și acoperi neputința. Neputință care a costat Aradul, printre altele, pierderea a două finanțări (aproximativ 20 de milioane de euro, prin PNI și programul elvețian) pentru CET-ul aflat acum în pragul falimentului, cetatea care s-a întors la ministerul apărării și așa mai departe. În județ lucrurile nu sunt diferite, amintim doar că deoarece nu a putut depune în termen documentația necesară, CJA a pierdut finanțarea europeană pentru cetățile Șiria și Șoimoș, iar lista poate continua.

Alte administrații au preferat să se ocupe cu seriozitate de problemele locale, să atragă bani prin proiecte realizate profesionist, cu alte cuvinte să facă mai multă administrație și mai puțină politică. Aradul nu a reușit să își realizeze la timp proiectele de investiții, întârzierile, care au însumat 200 de milioane de lei la finele lui 2017, fiind și motivul pentru care am pierdut 46 de milioane de lei de la bugetul național. În același timp, Timișoara, condusă tot de PNL dar care si-a cheltuit integral fondurile, a primit 64 de milioane. În loc să ia măsuri pentru a evita asemenea pierderi pe viitor, administrația locală preferă victimizarea, în timp ce lucrările stagnează, gradul lor de realizare fiind abia la 3,2%, la finele lunii Aprilie.

Acest mod păgubos de a face administrație, bazat pe relații politice, nu pe eficiență și profesionalism trebuie să ia sfârșit. Dacă vom continua să promovăm mica înțelegere și vom face compromisuri, vom pierde definitiv șansele ca Aradul să se dezvolte, să devină acel oraș în care să ne bucurăm că trăim. În aceste momente dificile pentru România, USR este deschis să colaboreze cu formațiunile politice care doresc înlăturarea de la putere a unor partide nocive precum PSD și ALDE însă nu suntem dispuși să facem rabat de la niciunul dintre principiile necesare unei administrații și unei clase politice sănătoase.”, susțin reprezentanții USR Arad.

 

 

 

 

Facebook Comments