USR Arad cere protecție pentru pietoni

by Andreea Radu

USR Arad supune atenției administrației locale a municipiului nostru necesitatea luării de urgență a unor măsuri pentru îmbunătățirea siguranței celor care se deplasează pe jos, în special în zona trecerilor pentru pietoni.

Mai multe sesizări au fost primite la Biroul Cetățeanului, prin care diverși locuitori au ridicat problema slabei semnalizări a trecerilor de pietoni pe unele artere ale Aradului. În contextul în care au fost înregistrate mai multe decese ale unor arădeni, accidentați pe trecerile de pietoni, USR propune administrației locale să efectueze un inventar al acestor probleme, urmat de măsuri precum refacerea marcajelor, montarea de avertizoare luminoase, de benzi rezonatoare acolo unde viteza de deplasare a autovehiculelor este ridicată, etc.

Stan Ion, vicepreședinte USR Arad: ”Accidentele în care sunt implicați pietonii sunt numeroase, iar în orașul nostru au avut consecințe tragice. Chiar dacă, în unele situații ele sunt cauzate și de indisciplina victimelor, este datoria celor care administrează orașul să se asigure ca iau toate măsurile pentru a evita în cât mai mare măsură asemenea evenimente. Aradul are o problemă încă nerezolvată, iar noi credem că se impun măsuri generalizate, peste tot unde pietonii sunt în pericol. La ora actuală vorbim de marcaje deteriorate, de semnale luminoase care nu funcționează, de spații cu vizibilitate redusă asupra celor care se pregătesc să traverseze. Supunem atenției Primăriei și comisiei de sistematizare toate aceste aspecte, a căror soluționare se impune de urgență, înainte de a avea o nouă victimă.

Amintim că la Biroul Cetățeanului pot fi adresate sesizări apelând numărul de telefon 0733 143 839, la adresa de e-mail usr.arad@gmail.com sau la sediul USR Arad din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etaj 4.

Facebook Comments