USR Arad a prezentat o soluție alternativă la problemele sistemului de termoficare

by Dana B.

USR Arad a prezentat în cadrul unei conferințe de presă o soluție alternativă la actualul sistem de termoficare centralizată, prin care fiecare arădean poate beneficia de confort termic la un preț decent, iar orașul ar urma să înregistreze economii semnificative.

În urma unei analize a problemelor cronice din prezent, a stării de fapt din municipiul nostru și a ceea ce s-a întâmplat în localități similare, USR Arad a identificat ca alternativă la actualul sistem, soluția montării unor centrale individuale sau colective de furnizare a energiei termice și a apei calde, cu asigurarea unor subvenții și finanțări din partea administrației publice locale.

Într-o fază inițială, prin intermediul unui recensământ al locuințelor din condominii vor fi colectate datele necesare și vor fi pregătite formalitățile pentru punerea în practică a proiectului: se va stabili cuantumul subvenției, vor fi elaborate contracte privind finanțarea și execuția lucrărilor, se va decide soluția tehnică (centrală individuală sau colectivă, gaz sau electricitate) pentru fiecare caz în parte, va demara achiziția centralizată de echipamente pentru cei care doresc, etc.

În etapa a doua, va avea loc montarea centralelor individuale sau colective. Administrația va sprijini arădenii, prin acordarea unor subvenții și împrumuturi. Subvenția va fi diferențiată, cei cu posibilități materiale reduse (pensionari, persoane care locuiesc singure, etc.) vor fi ajutați mai mult. Cei care doresc, vor avea acces la finanțare suplimentară prin împrumuturi, care vor putea fi acoperite ulterior, din economia obținută ca urmare a diminuării costului cu încălzirea și apa caldă, în cel mult cinci ani.

CET Arad și Hidrocarburi trebuie să continue să funcționeze independent de municipiul Arad, ca furnizori privați de energie electrică. Singura opțiune este eficientizarea lor prin management corporatist, restructurare, privatizare, includerea în PNI, accesarea de fonduri pentru retehnologizare, etc. Regulile economiei de piață trebuie lăsate să decidă evoluția ulterioara a acestor unități.

Vlad Botoș, USR Arad: ”Ca urmare a lipsei de reacție a autorităților locale, care au evitat luarea măsurilor necesare pentru rezolvarea problemelor tehnice și de management ale sistemului actual, acesta a trecut de momentul până la care mai putea fi salvat. Chiar reabilitat, cu prețul unor investiții substanțiale, la ora actuală nu mai are clienții necesari pentru a funcționa eficient. Efortul orașului trebuie să se concentreze pe implementarea sistemului individual, în prezent singurul capabil să ofere confortul necesar tuturor cetățenilor, la un preț corect. Subvenționarea montării microcentralelor este un cost necesar, care în timp va ridica de pe spatele arădenilor birul subvențiilor achitate anual celor două CET-uri. Proiectul trebuie implementat de urgență, deoarece poate aduce în bugetul orașului fondurile necesare lucrărilor de reabilitare termică pentru toate blocurile de locuințe și instituțiile publice, precum și multe alte proiecte. USR Arad îl va include în programul său de guvernare locală, cu care ne vom prezenta în fața cetățenilor în 2020.

Un document cuprinzând detalii ale soluției USR Arad poate fi consultat la adresa: bit.ly/USRArad_ProiectCET. O prezentare prescurtată a proiectului se găsește la: bit.ly/USRArad_PrezentareCET

Facebook Comments