URSUL SI TARTUFFE INCHEIE SAPTAMANA COMEDIEI

by Cosmin Mihuta

Au mai rămas două spectacole de vizionat în SĂPTĂMÂNA COMEDIEI, două spectacole ce, ori de câte ori sunt prezentate, răsfaţă dorinţa de comedie a publicului. Primul dintre ele este URSUL o adaptare a textului lui Cehov realizată de Florin Covalciuc, şi adusă în scenă de acelaşi trio de succes al „Cererii în căsătorie“: Angela Petrean Varjasi, Ionel Bulbuc şi Florin Covalciuc. Decorul poartă semnătura lui Laurian Popa iar costumele pe cea a Dianei Serghiuţă Popa. Spectacolul va fi jucat sâmbătă, 8 martie, de la ora 19,00, în sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad.

Duminică seara ne vom reîntâlni cu Doamna Pernelle (Dorina Darie-Peter, Orgon (Doru Nica), Elmire (Alina Danciu), Mariane (Roxana Sabău), Valere (Alex Mărgineanu), Cleonte (Ionel Bulbuc), Dorine (Oltea Blaga), Domnul Loyal (Robert Pavicsits), Ofiţerul (Ştefan Statnic) şi cu inconfundabilul Tartuffe (Zoltan Lovas) cel care ştie să învârtă pe degete pe oricine, pentru a-şi atinge scopurile. Un spectacol cu viaţă lungă, realizat de regizorul Dan Vasile, în decorul lui Laurian Popa şi costumele Luminiţei Penişoară.

E vremea comediei, e vremea să ne bucurăm împreună de două spectacole extraordinare, jucate cu har şi dăruire. Iar bucuria asta nu costă mult – doar 10 lei un bilet!

Facebook Comments