URMARIT NATIONAL DEPISTAT DE JANDARMII ARADENI

by webeditor

Azi,  în jurul orei 1100, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflat în serviciu în zona Piaţa Gării din municipiu, a depistat o persoană dată în urmărire.

Persoana în cauză prezenta un comportament care a atras atenţia, iar pentru acest fapt jandarmii i-au solicitat să se legitimeze, în vederea stabilirii identităţii. După verificări, a rezultat că este vorba de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Vrancea, care avea o semnalare în SINS (Sistemul Informatic Naţional de Semnalări). El era dat în urmărire naţională din data de 25 iunie a.c., fiind declarat dispărut de la domiciliu.

Persoana în cauză le-a precizat jandarmilor faptul că nu ştia că se află în urmărire deşi, întors din străinătate, nu a mai ajuns la domiciliul său.

Jandarmii au luat măsura conducerii persoanei la sediul poliţiei, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Facebook Comments