Urmărit general, prins de polițiștii de frontieră arădeni

by Adrian Topor

          Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, căutat de autorităţile române, în vederea executării unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.

 În data de 19.09.2019, în jurul orei 02.40, în Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român T.M., în vârstă de 37 de ani, domiciliat în judeţul Călăraşi.

În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii, având de executat 10 luni de închisoare.

Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Facebook Comments