URMĂRIT GENERAL PENTRU ŞANTAJ, PRINS LA NĂDLAC

by Andreea Radu

Polițiștii de frontieră au depistat un cetățean român care figura în bazele de date ca fiind urmărit general, alertă emisă de autoritățile din România.

La data de 30.04.2016, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, călătorind într-un autoturism, cetățeanul român Ion C., în vârstă de 26 de ani, din județul Argeș.

Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acestuia era emis un mandat de executare a pedepsei de 10 luni de închisoare, de către autoritățile române, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale și șantaj.

Aceștia au fost predați unor echipe operative din cadrul I.P.J. Bihor și Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Facebook Comments