Univ.Goldiş ICIM îşi ia adio, sâmbătă, de la suporterii arădeni

by Sorin Haut

Meciul cu numărul doi al finalei pentru locul 5 în Liga Naţională de baschet va fi ultimul pentru ICIM, în actuala stagiune, în faţa suporterilor arădeni. Victorioase la Galaţi cu 71-58, “galben-albastrele” sunt mari favorite şi în meciul cu Phoenix de sâmbătă, ora 18:30 (intrare liberă), din Polivalenta arădeană, care ar putea pune punct unui sezon zbuciumat. Se joacă după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”. Locul 5 e o consolare palidă, la capătul unui campionat în care fetele de la ICIM au fost nevoite să joace în a doua grupă valorică şi apoi au pierdut fără drept în apel în sferturi, în faţa Clujului.
Totuşi, sub comanda sârbului Bulj echipa a părut revigorată, iar jucătoarele au rămas concentrate până la final. De aici, însă, până la realizarea unei performanţe în viitorul apropiat e cale lungă, singura soluţie de a revedea Aradul în “prim-planul” baschetului feminin fiind un proiect mult mai ambiţios. Până atunci, baschetbalistele arădene încearcă să îşi ia, mâine seară, un frumos adio de la fani, cu promisiunea de a obţine rezultate mai bune din toamnă încolo.
Foto: baschetarad.ro

Facebook Comments