Univ.Goldiş ICIM încheie sezonul în faţa gălăţencelor

by Sorin Haut

Învingătoare în „decisivul” din Sătmar, baschetbalistele arădene joacă finala pentru locul 5 al Ligii Naţionale. Echipa pregătită de Bogdan Bulj porneşte din postură de favorită, deşi jucătoarele de pe Dunăre au de partea lor avantajul terenului propriu, ca urmare a clasării superioare la finele sezonului regulat. Astfel, în caz de egalitate, 1-1, meciul decisiv se joacă, tot în fieful adversarelor. Cele două echipe se înfruntă după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”. Primul joc e programat miercuri, ora 19, pe Dunăre, pentru ca partida cu numărul 2 să se dispute sâmbătă, la Arad.
Dacă va fi nevoie, „decisivul” se va juca la Galaţi, pe 25 aprilie. Interesant e că „galben-albastrele” au pierdut în ambele meciuri din sezonul regulat, 73-76 la Arad şi 79-81 la Galaţi, astfel că finala pentru locurile 5-6 e un prilej perfect de revanşă. În semifinalele din 5-8, ICIM a dispus de Satu Mare cu 2-1, iar Galaţiul a trecut cu acelaşi scor, la general, de CSBT Alexandria. Finala campionatului se joacă între Sepsi Sf.Gheorghe şi Universitatea Cluj-Napoca, pentru locul 3 se înfruntă CSM Târgovişte şi Olimpia Braşov, iar pentru locurile 7-8 sunt faţă în faţă Satu Mare şi Alexandria.

Facebook Comments