UN NOU OBIECT SPATIAL AMENINTA PAMANTUL IN 13 NOIEMBRIE

by Andreea Radu

Un obiect spațial neidentificat se va prăbuși pe Pământ sau se va dezintegra în atmosfera terestră în 13 noiembrie, la aproximativ 56 de kilometri sud de Sri Lanka. Oamenii de știință nu știu deocamdată despre ce obiect este vorba, relatează marți 7sur7.be.

Obiectul zburător neidentificat de 2 metri lungime și orbitând de multă vreme în jurul Terrei va intra în contact cu atmosfera la data menționată, iar cercetătorii nu știu originea exactă a obiectului botezat WT1190F.

Revista Nature avansează totuși mai multe ipoteze. OZN-ul ar putea fi un etaj al unei rachete sau un panou abandonat în cursul unei recente misiuni lunare. Ar putea avea și câteva decenii, datând din perioada misiunilor Apollo.

Din fericire, WT1190F nu va pune în pericol omenirea. Bill Gray, dezvoltator independent de softuri de astronomie care a lucrat la supravegherea resturilor din spațiu împreună cu NASA, afirmă că obiectul spațial se va dezintegra în cea mai mare parte la pătrunderea în atmosfera terestră în 13 noiembrie.

Chiar dacă riscul este minim, fenomenul ar putea permite oamenilor de știință să își îmbunătățească cunoștințele asupra interacțiunii obiectelor spațiale cu atmosfera terestră. Numeroase resturi gravitează în jurul Terrei, dar acum ar fi prima oară când unul dintre ele va intra în atmosferă. Unele ar fi putut pătrunde însă „fără ca nimeni să își dea seama”, arată Jonathan McDowell, astrofizician la Centrul pentru astrofizică din cadrul Harvard-Smithsonian.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments