Un judecător din Mexic a aprobat folosirea cocainei în scopuri recreaționale

by Andreea Radu
Un judecător mexican a acordat dreptul, în cazul a două persoane, de a utiliza cocaină în scopuri recreaționale, prima decizie de acest fel, potrivit organizației implicate în acest caz, scrie BBC, citat de hotnews.ro.

Tribunalul a hotărât să permită reclamanților „să dețină, transporte și să folosească cocaină, dar nu să o comercializeze”, potrivit Mexico United Against Crime (MUCD).

MUCD, o organizație care încearcă să pună capăt războiului împotriva drogurilor, a numit decizia un „pas istoric”.

Decizia va trebui să fie evaluată de o instanță superioară înainte de a fi aplicată. MUCD susține că tribunalul din Mexico City a ordonat autorității în sănătate națională, Cofepris, să le ofere autorizație celor doi pentru utilizarea cocainei. Un oficial Cofepris a declarat pentru AFP că luase măsuri pentru a bloca decizia judecătorească, luată în luna mai. Oficialii au spus că aceste autorizații s-ar afla în afara mandatului legal al Cofepris.

MUCD a oferit o declarație marți, prin care transmite că aceste cazuri reprezintă „încă un pas în lupta pentru construirea politicilor alternative privind drogurile, care ar permite Mexicului să își redirecționeze eforturile de securitate și să se ocupe mai bine de chestiunile legate de sănătatea publică”.

Facebook Comments