Un bărbat din Bihor, prins cu țigări de contrabandă la Mișca

by Dana B.

La data de 19 august a.c., polițiștii Postului de Poliție Mișca împreună cu polițiștii din Apateu au depistat un transport ilegal de țigarete.

Polițiștii au depistat ieri în trafic, pe D.J. 794, pe raza localității Mișca, un bărbat de 32 de ani din județul Bihor, în timp ce transporta cu un autoturism 10.000 fire țigarete, susceptibile că ar fi provenit din contrabandă cu țigarete.

Conform legii 86/2006, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și transport de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Facebook Comments