UN BARBAT DIN ARAD, CERCETAT PENTRU BRACONAJ PISCICOL

by Paula Craciun

Marți, 14 aprilie a.c., jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Lipova, în colaborare cu inspectori piscicoli din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Regională Transilvania, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională sau penală în domeniul piscicol.

Pe timpul acțiunii ce s-a desfășurat pe albia râului Mureș, a fost depistat, în zona localității Milova, un bărbat în vârstă de 58 de ani, domiciliat în municipiul Arad. Acesta deținea, în autoturismul său, unelte de pescuit.

La controlul efectuat, în autoturismul persoanei, a fost găsit un recipient cu pești vii, din specia caras, ce aveau dimensiuni sub cele prevăzute de lege. În autoturism, s-a mai găsit o plasă monofilament și pești din specia șalău, cu dimensiuni între 40 și 75 cm. În apropiere, în apa râului Mureș, a mai fost găsită o plasă de pescuit tip “setcă” în care erau prinși pești.

Având în vedere că „pescuitul, prin orice metode, al reproducătorilor, în perioadă de prohibiție” și “deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” reprezintă infracțiuni, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală.

Uneltele găsite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

Facebook Comments