UN BARBAT A FOST AMENDAT PENTRU CA ASCULTA MUZICA PREA TARE

by Paula Craciun

Vineri, 31 iulie a.c., în jurul orei 5.40, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj în zona unui imobil de locuințe situat în zona centrală a municipiului Arad.

La adresa precizată, jandarmii au identificat un bărbat care deranja liniștea locatarilor din zonă, ascultând muzică la volum foarte mare. Conform declarațiilor vecinilor, persoana reclamată le-a deranjat liniștea, în repetate rânduri, în special în ore ale nopții.

Persoana în cauză a fost identificată, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în respectivul imobil. Acesta a fost sancționat contravențional cu 200 lei amendă pentru tulburarea liniștii locatarilor.

După primirea sancțiunii contravenționale, bărbatul, care prezenta semne vizibile că ar fi consumat alcool, a continuat să amenințe că aruncă imobilul în aer și că își va da foc. A fost calmat de jandarmi, fiind solicitată și ambulanța pentru consult de specialitate.

Facebook Comments