UN AUTOCAR DIN ARAD VA ADUCE IN TARA ROMANII IMPLICATI IN ACCIDENTUL DE LA MAKO

by Sida Voicu

Șoferul autocarului implicat, luni dimineață, într-un grav accident de circulație care a avut loc în Ungaria în localitatea Mako, pe autostrada M43, avea experiență și era printre cei mai buni din firmă, a declarat, luni, reprezentantul societății Coltrans Galați, proprietarul autovehicolului, Ionel Șerban.

Potrivit acestuia, autocarul se întorcea de la Roma și toți pasagerii erau români, în majoritate gălățeni. Doar șoferul a fost grav rănit. Reprezentanții firmei gălățene de transport au luat imediat măsuri și au închiriat de la Arad un alt autocar care să aducă pasagerii în țară.

„În Ungaria ploua foarte tare și la un sens giratoriu probabil că a derapat, a pierdut controlul volanului și s-a produs accidentul. Autocarul venea din Italia de la Roma și nu știm exact numărul de călători pentru că toate actele sunt la ghid și le-a lăsat în autocar. Autoritățile maghiare încă nu-i lasă să urce în autocar și nu putem să luăm legătura cu ei că au și telefoanele înăuntru. Doar șoferul ne-a răspuns la telefon că era în autocar încarcerat la picioare și că acum l-au eliberat. Este un șofer cu experiență, unul dintre cei mai buni din firmă. Nu au fost răniți, dar au fost mai multe atacuri de panică. Am trimis deja un autocar de la Arad să-i aducă acasă când vor permite autoritățile ungare. Sunt cam 26-27 de oameni nu știm exact”, a declarat Ionel Șerban.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de anchetatori și de intervenție ale autorităților maghiare.

Luni, în apropierea localității Mako, Ungaria, un autocar la bordul căruia se aflau 32 de persoane a alunecat într-un șanț, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile. Din cele 32 de persoane aflate în autocar, doi cetățeni români sunt răniți grav, iar 11 cetățeni români sunt răniți ușor, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments