Un arădean, lovit cu toporul, a ajuns în spital

by Paul Anghel

Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vormitagg Iosif – cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul Vormitagg Iosif, în data de 27.01.2017, în jurul orelor 15:00, în timp ce se afla pe malul râului Crişul Alb, pe raza comunei Zărand, pe fondul unor discuţii purtate în contradictoriu, l-a lovit cu pumnii, picioarele şi muchia toporului în zona corpului pe numitul N.F., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Chişineu-Criş.

Facebook Comments