ULALA ESTE ACUZATA CA A CONVOCAT ADMINISTRATORII DE BLOC LA O SEDINTA DE PARTID CU PRIMARUL FALCA

by Florian Popa

Candidatul Mișcării Populare la Primăria Arad, Samuel Caba, cere ULALA să răspundă punctual la acuzele care i-au fost aduse pe facebook, referitoare la convocarea unor administratori și președinți de bloc la o așa zisă ședință. „Un președinte de bloc spune că a fost convocat de către ULALA, telefonic, la o ședință, la Școala Generală 21, iar acolo, nu doar el, ci și administratorul blocului, au constatat că nu este nicio ședință, ci o întâlnire cu primarul Aradului. Președintele în cauză spune că a fost amenințat că dacă nu se prezintă la ședință ar putea primi o amendă zdravănă. Așa cum am spus în repetate rânduri, Samuel Caba și Mișcarea Populară Arad nu vor recurge la atacuri la persoană și nici nu vor răspunde la atacurile altora, indiferent cât de dură sau murdară va fi campania. Tocmai de aceea, solicităm ULALA să răspundă oficial la acuza de mai sus, să răspundă public, pentru că publicul este cel interesat de o funcționare bună, corectă, echidistantă a unui organism de o asemenea importanță. Suntem conștienți de faptul că la telefon orice activist de partid se poate prezenta drept altcineva și tocmai din acest motiv solicităm ca ULALA să nu mai facă niciun fel de convocări telefonice decât prin reapelare din partea celui convocat. Suntem, deasemenea, convinși că unii dintre activiști depășesc cadrul stabilit de către partid sau de către lider, pentru a se lăuda cu activitatea lor. În acest caz, cred că ar fi de bun augur pentru o campanie transparentă ca liderul să se delimiteze de aceste practici și să-i sancționeze pe vinovați!, a mai declarat Samuel Caba

Facebook Comments