UDREA DESPRE DENUNTURILE IMPOTRIVA SA: TOPOLICEANU SI NASTASIA AU VRUT SA PLASEZE VINA MAI DEPARTE

by Paula Craciun

Elena Udrea îi acuză sâmbătă, într-o nouă postare pe Facebook, pe foștii săi colaboratori Ana Maria Topoliceanu și Gheorghe Nastasia că au denunțat-o în dosarul Gala Bute pentru că au vrut „să plaseze vina mai departe”.

„Se creează în mod fals ideea că banii destinați cumpărării de publicitate de către MDRT la ‘Gala Bute’ ar fi fost deturnați către Elena Udrea. Nimic mai neadevărat. Acuzațiile de luare de mită la adresa fostului ministru nu au nicio legatură cu organizarea evenimentului sportiv, ele fiind doar ‘anexate’ la dosar. (…) Denunțurile împotriva lui Udrea au venit abia după ce Topoliceanu și Nastasia au fost puși sub acuzare. În realitate, odată prinși, aceștia au vrut, în mod fraudulos, să plaseze vina mai departe”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Elenei Udrea.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri, ca Elena Udrea să fie arestată preventiv pentru 30 de zile în dosarul „Gala Bute”, decizia nefiind definitivă, dar executorie.

Elena Udrea a mai stat în arest preventiv în perioada 11-17 februarie, în dosarul „Microsoft”.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments