Turneu internaţional de volei, sâmbătă, la Polivalentă

by Rusu Flavius

Polivalenta arădeană va găzdui sâmbătă, 11 ianuarie, prima ediţie a turneului internaţional de volei „Fan Cup Arad”, cu participarea a 19 echipe, 7 în întrecerea feminină şi alte 12 la masculin, din România (Arad, Timişoara, Oradea, Reghin) şi Ungaria (Debrecen). Organizatorii primei întreceri voleibalistice a anului sunt Clubul Sportiv Fan Arad, cu acelaşi activ preşedinte Ştefan Gog în „prim-plan” şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad.

Turneul debutează la ora 09:30 şi e programat să se încheie undeva în jurul orei 16:30, după finala mare a fetelor. La final, toţi participanţii vor fi recompensaţi cu diplome, cupe şi medalii. La masculin vor fi două grupe valorice, I şi II.

Se va juca pe trei terenuri, iar durata meciurilor va fi de 20 de minute. În finalele mici şi mari se va juca după sistemul „cel mai bin din trei seturi”. Aşadar, iubitorii voleiului arădean sunt invitaţi la un prim turneu internaţional din 2020, cu intrare liberă.

Facebook Comments