Trei șoferi beți s-au ales cu dosare penale

by Florian Popa

Polițiștii rutieri au depistat în trafic trei bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Astfel, polițiștii orașului Pâncota au depistat ieri pe raza aceleiași localități, un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,50 mg./l. alcool pur în aerul expirat iar polițiștii din Lipova au depistat pe D.J. 682, un bărbat de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

A mai fost depistat în trafic de polițiștii Biroului Rutier, pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,61 mg./l, alcool pur în aerul expirat.

În cazul celor depistați sub influența alcoolului, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Facebook Comments