TRAIAN IGAS: SARBATORIM 10 ANI DE NATO PENTRU ROMANIA

by webeditor

Astăzi, în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a adoptat Declaraţia Parlamentului României cu ocazia marcării a 10 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 65 de ani de existenţă a NATO. Marţi, această Declaraţie va fi adoptată de către Plenul Reunit al Parlamentului României.

În şedinţa Comisiei de apărare am sărbătorit 10 ani de NATO pentru România, un proiect cheie la realizarea căruia au pus umărul şefii de stat şi de guverne de după 1989, iar după aderarea din 2004 România a participat cu 40.000 de militari români în diferite misiuni externe de menţinere a păcii, militari mereu la datorie, militari care merită tot respectul şi aprecierea noastră”, a declarat senatorul Constantin Traian Igaş, membru al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României.

Îmi exprim speranţa că, în aceste vremuri tensionate pentru vecinii noştrii, România ca aliat serios şi responsabil va continua să contribuie cu succes la dezideratul principal al NATO, apărarea colectivă”, încheie senatorul democrat-liberal.

Facebook Comments