TRAIAN IGAS: “NECONSTITUTIONALITATEA ORDONANTEI MIGRATIEI ALESILOR LOCALI A FOST APROBATA DE CCR“

by Paula Craciun

Legea de aprobare a controversatei Ordonanţe de urgenţă 55/2014 care permite migraţia politică a aleşilor locali este neconstituţională, a decis miercuri CCR. Judecătorii Curţii Constituţionale au admis sesizarea depusa de parlamentarii PNL şi PDL în legătură cu neconstituţionalitatea legii.
“Am repurtat o nouă victorie împotriva comuniştilor prin adoptarea sesizării noastre de către Curtea Constituţională a României. Motivaţia depusă de noi se referă la faptul că această ordonanţă a reglementat în cazul instituţiilor fundamentale ale statului, cum este cazul administraţiei locale şi partidele politice, lucrul interzis de Constituţie” declară senatorul arădean, Constantin Traian Igaş.
Senatul, în calitate de Cameră decizională, a aprobat marţea trecută proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 55/2014 referitoare la migraţia aleşilor locali. Preşedintele Curţii Constituţionale a declarat că legea se întoarce în Parlament şi că aleşii sunt cei care vor decide ce se va întâmpla în continuare cu OUG 55/2014 şi care vor fi efectele în urma deciziei CCR.
“Aşteptăm motivaţia CCR urmând să vedem care este forma dată de Parlament şi, de asemenea, efectele acestei decizii pe plan local, acolo unde ordonanţa a produs schimbări” este de părere senatorul Constantin Traian Igaş.

 

Facebook Comments